O delegație din Praga a vizitat Aradul

 photo primariedelegatiepraga2_zpsee621210.jpg

Primăria municipiului Arad a primit delegația oficială a districtului 5 Praga, în cadrul parteneriatului de colaborare inițiat în anul 2013 între municipiul Arad și acest sector al capitalei Republicii Cehe.
Delegația se află pentru o vizită de lucru de două zile în Arad și este formată din consilierii municipali Jiri Vitha, președinte al Comisiei pentru colaborarea internațională și Karel Novotni, președinte al Comisiei pentru învățământ a districtului 5 Praga, însoțiți de președintele Asociației Românilor din Cehia, Nicolae Dedulea.
Discuțiile din cadrul întâlnirii cu conducerea Primăriei Arad au vizat domeniile de interes comun și oportunitățile de colaborare dintre cele două municipalități în vederea accesării fondurilor europene destinate proiectelor transnaționale. Edilii din Arad și Praga au apreciat că primele proiecte vor fi iniţiate chiar în acest an în cadrul acţiunii „Europa pentru cetăţeni”, lansată de comunitatea europeană în cadrul noului ciclu de finanțare 2014-2020.

 photo primariedelegatiepraga3_zps333061c6.jpg

„Colaborarea cu partenerii din Praga este un nou pas important în dezvoltarea relațiilor noastre europene. Dorim să creem un parteneriat solid între administrațiile și comunitățile noastre, bazat pe tradițiile culturale și istorice care ne leagă și pe valorile europene pe care le împărtășim. Acordul de înfrățire pe care îl punem la punct în această perioadă va aduce oportunități de a dezvolta în comun proiecte pentru atragerea de fonduri europene, importante și din perspectiva candidaturii Aradului pentru Capitala Culturală Europeană 2021”, a precizat Gheorghe Falcă, primarul Aradului. Programul delegației din Praga cuprinde vizitarea instituțiilor culturale și a altor obiective din municipiu precum și noi runde de discuții cu oficialii arădeni.

 photo primariedelegatiepraga1_zpsb241acdc.jpg

 photo primariedelegatiepraga4_zps24ef17cd.jpg

Comentarii

comentarii

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here