Reverendul Falcă și Biserica de 1 aprilie

Postarea noastră de 1 aprilie, despre Biserica Populară Penticostală Ortodoxă cu sediul central la Arad, a avut un mare ecou. Numărul de cititori demonstrează faptul că ideea noastră a fost reușită, pentru că, nu-i așa, este un motiv de mândrie ca Aradul, candidat la titulatura de Capitală Culturală Europeană, să treacă la dosar și găzduirea sediului unei noi biserici mondiale cu un arădean pe post de lider spiritual suprem.

Surpriza a venit însă atunci când am descoperit că, în loc să fie sesizată drept o farsă de Ziua mondială a păcălelilor, postarea a trezit interesul sincer al cititorilor care chiar au crezut că nu este vorba despre o poantă ci de o știre „pe bune”. Adică, puțini s-ar fi îndoit de faptul că Gheorghe Falcă nu ar intenționa să se întroneze în postura de Mesia de Arad al unei biserici interconfesionale. Și, în aceste condiții, și cei trei apostoli ai noii biserici, provenind din cercul de apropiați colaboratori ai lui Falcă, pe linie administrativă dar mai ales politică, au părut ca soluții logice în noul context religios mondial.

Drept care, șopârlița noastră se vede nevoită să clarifice o dată pentru totdeauna problema: Aradul nu va deveni sediul mondial al unei noi biserici iar Gheorghe Falcă, deși, politic, se manifestă ca lider suprem, nu va fi și Mentorul Spiritual Suprem al acestei noi biserici!

Acest material publicistic este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

Comentarii

comentarii

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here