Călin Biriș: “Business-urile care nu se implică în online pierd clienți în fața concurenților”

Calin Biris 2– Interviu cu Călin Biriș, trainer și consultant Marketing Online, Digital Director, Loopaa

– Ce v-a determinat să alegeți acest traseu în carieră?

– Mereu m-a atras partea vizuală și de comunicare a brandurilor. De asemenea, când am analizat specializările universitare, mi-am dorit o carieră într-un un domeniu economic care să nu fie prea specific, cu opțiuni mai multe de dezvoltare și cu impact mare în afaceri. Am început să învăț și să practic digital marketing în echipa Trilulilu.ro, prin 2008, când încă nici nu exista pe piață poziția de Specialist în Marketing Online. Am realizat că este un domeniu de viitor, provocator și care îmi place. De atunci am continuat pe acest drum.

Cum v-a ajutat experiența din AIESEC?

– În timpul studenției, în AIESEC, am avut primul contact cu training, recrutări, coaching, Public Speaking și management. Am învățat de la alții mai experimentați ce înseamnă toate aceste lucruri și am avut ocazia să le pun în practică, într-un mediu fără riscuri. Mai apoi, experiența acumulată în AIESEC m-a ajutat în mediul de business. În 2012 am dezvoltat propriul workshop intensiv de Marketing Online, cu ajutorul căruia am pregătit sute de specialiști de marketing și antreprenori. Nu aș fi făcut acest lucru dacă AIESEC nu mi-ar fi deschis calea spre training și public speaking. De asemenea, tot datorită AIESEC-ului am realizat impactul pe care îl pot avea ONG-urile și asociațiile. Astfel, în 2011 am preluat conducerea asociației IAA Young Professionals Cluj, cu ajutorul căreia am organizat zeci de evenimente și proiecte pentru mediul de afaceri și pentru tinerii din Cluj și Transilvania.

– Cum a fost să lucrați în departamentul de marketing la Trilulilu?Calin Biris 1

– Echipa Trilulilu este una creativă, orientată spre rezultate și cu o abordare agilă. Mi-a plăcut să dezvolt multe proiecte alături de ei.

– Care au fost cele mai inovative decizii pe care le-ați luat când ați condus departamentul de Marketing la Zonga?

– Cât timp am fost în Zonga, m-am implicat atât la nivel de planificare cât și în implementare. Este mult să spun că am făcut inovație, însă am realizat proiecte creative precum lansări speciale pe paltformă, concursuri, comunicări speciale cu utilizatorii platformei etc.

– Ce impact are în prezent Marketingul Online asupra Business-urilor românești?

– Foarte pe scurt, business-urile care nu se implică în online pierd clienți în fața concurenților, iar cele care se orientează spre servirea cât mai bună a clienților pe internet, vor avea numai de câștigat. Conform studiilor Google, peste 60% dintre consumatori fac o căutare online înainte să ia o decizie de cumpărare. În mediul B2B, în peste 90% din cazuri se face o căutare atunci când se caută furnizori noi. De asemenea, pe Facebook sunt deja peste opt milioane de români, foarte precis și ușor de țintit cu mesaje comerciale. Cine mai poate ignora puterea online-ului?

Ce planuri aveți pentru următoarea perioadă?

– În primul rând doresc să dezvolt în continuare departamentul de online din Agenția Loopaa Marcom, unde sunt partener și director al departamentului de Digital. În decembrie am lansat prima și singura agendă de Marketing Online din România, foarte utilă oricărei afaceri care dorește să aibă un an 2016 bine organizat din punct de vedere online. Odată cu aceasta, am comunicat și programul Online Mastery, cu ajutorul căruia cei interesați pot învăța direct din fața calculatorului cum să facă Marketing Online. Așadar, în continuare voi crea materiale utile și educaționale de Marketing Online pentru mediul de business din România.

– Ce sfaturi le-ați oferi tinerilor aflați la început de drum în domeniul Marketingului Online?

Pentru a reuși, trebuie să pornească un blog pe care să scrie săptămânal și apoi să promoveze blogul și să facă bani din el. Dacă vor reuși acești doi pași, sunt pe drumul cel bun. De asemenea, să nu se oprească niciodată din învățat pentru că online-ul nu se oprește niciodată din dezvoltat. Astfel, îi invit să intre în programul Online Mastery.

http://www.calinbiris.ro

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici