E oficial: primarul Falcă a cerut să aducă la Arad 15% din refugiații care vor veni în România

art falcaArădenii au aflat de la oficiali europeni: primarul Falcă a cerut ca Aradul să primească 15% din refugiații care vor veni în România.
Primele informații au apărut după publicarea pe site-ul Ministerului Culturii a strategiei cu care Aradul a concurat la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, unde, cu un corp de litere mult mai mare decât restul textului și cu culoarea roșie (ca la școală), scria că primarul Falcă a cerut Guvernului repartizarea unui număr de refugiați pe care să-i integreze la Arad. Numai că acest lucru nu avea nimic cu tradiția culturală a Aradului, ci mai degrabă cu politicul. Acum, după ce juriul european a făcut publică motivarea deciziei pentru eliminarea Aradului din cursă, am aflat că la susținerea proiectului, Gheorghe Falcă a subliniat că s-a oferit ca Aradul să primească 15% din refugiații pe care îi va prelua România. Ideea se pare că i-a aparținut, deoarece nu a fost nici o consultare publică pe această temă. Nu de alta, dar acei refugiați ar fi trebuit integrați, iar costurile din bugetul local nu vor fi deloc de neglijat. Arădenii însă trebuie să se pregătească să se implice în această problemă, pentru că cerința primarului va deveni realitate, imediat ce primii refugiați vor sosi, oficial, în România.

1

Pagina 10:

2
Pagina 7:

VEZI ȘI:

Află AICI de ce s-a făcut de râs Aradul în competiția Capitală Culturală Europeană: în loc de cultură, a concurat cu agriCULTURA, refugiații din Orientul Mijlociu și bomba atomică

Război total în conducerea PNL Arad

Războiul Falcă-Țolea în schimbarea conducerii la Compania de Apă: votul ADI nu are valoare
https://dev.arad24.net/2016/01/28/razboiul-falca-tolea-in-schimbarea-conducerii-la-compania-de-apa-votul-adi-nu-are-valoare/

Lovitură pentru arădeni: Falcă o vrea consilier local pe cea care s-a oferit să cazeze refugiații la Arad

https://dev.arad24.net/2016/04/20/lovitura-pentru-aradeni-falca-o-vrea-consilier-local-pe-cea-care-s-a-oferit-sa-cazeze-refugiatii-la-arad/

4 COMENTARII

  1. are niste zapada de dat, vreo 2ha de sapat, si cauta doritori.
    Mai sunt si sate doar de batrani unde ar putea veni o familie: batranii ii invata romana, sirienii le aduc apa :)

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici