Samuel Caba, candidatul Mișcării Populare la Primăria Aradului

art.candidat samiMișcarea Populară Arad și-a schimbat candidatul pentru Primăria Aradului. Marius Neamu, cel care a fost nominalizat în urmă cu câteva săptămâni a fost înlocuit cu Samuel Caba.
Florin Remețan, președinte al Mișcării Populare Arad a declarat că „unii din Arad, ocolind organizația, au fost la București ca să-și impună candidatura, dar nu au reușit”. Surse demne de toată încrederea au spus că în această situație ar fi fost și actualul viceprimar al Aradului, Cătălin Țițirigă. „Mi-am dorit mult această candidatură şi am obţinut girul conducerii centrale. Ea nu ne-a fost impusă, nu ne-a fost sugerată, a fost dorinţa domnului Samuel Caba, dar şi a mea”, a declarat Florin Remețan.
Samuel Caba a intrat în politică la PNȚCD, unde a fost ales președinte al organizației de tineret. În 2007, Acțiunea Populară i-a propus să candideze la Primăria Aradului, însă un an mai târziu a realizat că nu este un proiect sustenabil și a renunțat. „În 2008, am devenit membru PDL, în perioada în care organizația județeană era condusă de Gheorghe Seculici, un om pe care l-am apreciat foarte mult”, a declarat Samuel Caba. A fost mai mulți ani vicepreședinte al organizației municipale a PDL, însă din anul 2012, nu s-a mai regăsit în modul în care s-a făcut politică în PDL și apoi în PNL. Așa că, s-a înscris în Mișcarea Populară. „Eu am crezut în valorile PPE, iar drumul pe care l-am parcurs a fost cel al PPE. Aradul este al arădenilor, nu al unei familii, grupări sau al unui om. Cred că arădenii conştientizează că acum este şansa lor, a fiecăruia, şi că schimbarea începe cu ei”, a declarat Samuel Caba.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 9 =