Faptul că PMP a reuşit la Arad să câştige posturi în administraţia locală şi judeţeană este un pas important în consolidarea partidului

-interviu cu deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al Partidului Mişcarea Populară

-Domnule președinte, vă aflați la Arad cu ocazia aniversărilor legate de cei 25 de ani de existență ai Consiliului Judeţean. Din perspectiva dumneavoastră, cum vedeți județul Arad, după cei 25 de ani în care a fost administrat de această instituție pornită la drum în anul 1992? Ce credeţi că s-a făcut bine şi ce consideraţi că ar trebui îmbunătăţit?
– A fost o plăcere pentru mine să revin la Arad, cu prilejul acestor manifestări. Am şi mulţumit preşedintelui Consiliului Judeţean şi tuturor celor care m-au invitat, în mod special consilierilor noştri, ai Partidului Mişcarea Populară din Consiliul Judeţean. Cred că Aradul, din punct de vedere al managementului, al administraţiei, a dovedit performanţă, a dovedit că dacă există oameni dedicaţi, care vor să îşi pună amprenta pe activitatea pe care o desfăşoară în fruntea acestei instituţii importante, pot face performanţă. Din punct de vedere al eficienţei, cred că activitatea de-a lungul timpului, nu mă refer numai în această perioadă, a Consiliului Judeţean, a încununat succese şi tocmai de aceea, mă uit întotdeauna cu mult interes către tot ceea ce se întâmplă aici la Arad. De altfel, m-am bucurat foarte mult că au existat foarte mulţi invitaţi din statele vecine României. Şi când am spus vecine României, nu mă refer numai la reprezentanţii administraţiei publice locale din Ungaria şi Serbia, am văzut o delegaţie destul de mare de lideri ai administraţiei locale din Republica Moldova, ceea ce înseamnă că, indiferent de distanță, totuși, conducerea Consiliului Județean acordă importanța necesară pe care o are România ca abordare în relația cu Republica Moldova. Faptul că există deschidere și viziunea pe care o găsim în sânul administrației publice locale din județul Arad, la nivel de Consiliu Judeţean, în mod special, arată și mulțimea de proiecte pe care le-a dezvoltat județul Arad în atragerea de fonduri europene. Faptul că judeţul Arad este foarte aproape Ungaria și Serbia oferă o multitudine de oportunități pe care le-a fructificat și acesta este un model de bună guvernare locală din punctul meu de vedere. Sigur că sunt multe lucruri care pot fi îmbunătățite, întotdeauna cetățenii vor fi îndreptățiți atunci când vor insista pe anumite mecanisme care pot fi mult mai practice în ceea ce privește relația cu cetățenii, dar în linii mari, cred că pentru administrația publică din România, Consiliul Județean Arad rămâne un model.
-Pentru a vorbi de proiecte de viitor, cum vedeți implicarea organizației din județul Arad a Partidului Mișcarea Populară în îmbunătățirea unor lucruri care poate acum nu merg foarte bine?
-PMP este un proiect cu care am plecat la drum greu, am încercat să construim un partid nou, un partid altfel, însă, fără oameni politici, este destul de dificil. Acesta este și un motiv pentru care, inclusiv în județul Arad, am insistat să implicăm nu doar oameni noi, care vor să facă politică, ci și oameni cu multă experiență. Nu este ușor, într-un județ unde s-a făcut performanță în administrație, să te bați cu partide vechi, să spunem așa, partide care au deja mai multă experiență. Dar faptul că am reușit la alegerile locale de anul trecut să ne trimitem reprezentanții noștri în Consiliul Județean, faptul că am încercat la alegerile locale în diferite comunități, să avem candidații noștri și chiar să obținem funcții de primari la nivel de comune, este un pas important, care ajută la consolidarea partidului. În mod sigur, în ceea ce privește organizarea, aici voi avea mai multe discuții cu colegii mei, astfel încât să punem accent pe un management mult mai eficient în ceea ce privește relaționarea cu membrii, simpatizanții noștri, pentru că sunt convins că există foarte mulți arădeni care vor altceva de la viața politică. Eu mi-aș dori foarte mult ca echipa mea de aici să poată inspira în perspectivă acea încredere de care au nevoie cetățenii pentru a veni alături de noi. În mod clar, partidul va intra într-o etapă de reorganizare, astfel încât principiile pe care le are la bază partidul și modul nostru de organizare să fie mult mai clare în relația cu oamenii. Şi cred că aici trebuie să comunicăm mult mai mult și să fim mai expliciți în obiectivele pe care le are Partidul Mișcarea Populară, astfel încât ele să fie mult mai bine cunoscute de către cetățeni.
-După cum știți, echipa condusă de domnul Florin Remețan a fost contestată de o parte din foștii membri ai PMP din Arad. La ora actuală, așa cum se prezintă ea, ca să fim foarte tranșanți, beneficiază de sprijinul și suportul conducerii centrale?
-În orice partid, este bine că există dezbateri și opinii diferite. Totuși, să nu trecem dincolo de limite, atunci când vrem să ne manifestăm nemulțumirile, pentru că este foarte ușor să acuzi, este foarte ușor să cauți vinovații, dar întotdeauna trebuie să ne uităm și spre rezultate. Ori rezultatele se măsoară de multe ori în activitate și bineînțeles, în numărul de voturi pe care le obții în urma scrutinelor electorale. Din acest punct de vedere, nu vreau să spun decât că îmi pun mare bază în echipa PMP Arad, în domnul președinte Remețan și sunt convins că va avea suficientă înțelepciune în a învăța din greșelile pe care organizația le-a avut până acum. De asemenea, cred că va avea forța necesară pentru a aduce cât mai mulți oameni în sânul partidului Mișcarea Populară din Arad, pentru a deveni cu adevărat o forță, care să adune în jurul său oameni valoroși, oameni care luptă pentru obiectivele pe care le are partidul, fie că ne referim la obiective naționale, fie că ne referim la obiective care țin de priorități locale.
-În ultimele zile au apărut știri de presă legate despre disensiuni la nivel central în PMP, pornind de la inițiativa preşedintelui Traian Băsescu privind modificările la legea grațierii. Este sau nu unitate la ora actuală în cadrul PMP?
-Există unitate, nu se pune problema de tensiuni. Într-adevăr, în spațiul public au apărut mai multe opinii diferite, pe care atât eu, cât și ceilalți colegi, le-am formulat cu privire la acest demers pe care domnul Traian Băsescu l-a făcut. De altfel și domnia sa, public, a anunțat că este o inițiativă pe care și-o asumă în calitate de senator și nu este o acțiune a partidului Mișcarea Populară. Cred că lucrurile sunt destul de limpezi și de clare. Președintele Traian Băsescu are o experiență vastă, a fost ales de două ori ca primar general al capitalei, a fost 10 ani de zile președintele României, are greutatea politică necesară pentru a veni cu asemenea inițiative, care, sigur, stârnesc anumite dezbateri în societate. Domnia sa nu a implicat partidul în acest demers și cred că lucrurile sunt destul de clare. Nu vreau să lăsăm sentimentul că există un conflict, ci pur și simplu, vom avea o discuție pe acest subiect, săptămâna viitoare, în cadrul partidului. Eu cred că abordarea pe care o avem noi în clipa de față este destul de clară și ne-am asumat-o atunci când am făcut-o publică.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 16 =