Atenţie angajatori: 15 august este zi liberă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad reaminteşte agenţilor economici că ziua de 15 august este decretată prin lege ca zi liberă conform art. 139 alin. 1 din Codul Muncii. În cazul în care angajatorii nu se conformează acestor dispoziţii imperative sunt pasibili de amendă contravenţională de până la 10.000 de lei.
Excepţie de la această regulă fac acele firme a căror activitate nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Codul Muncii reglementează, în mod expres, faptul că salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică, precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Excepţia de la prevederile art. 139 este stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia 22/2015, luată într-un recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată şi constă în aceea că fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din Codul Muncii.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here