Trei vietnamezi, opriți pe câmp la 100 de metri de frontiera cu Ungaria

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu au depistat trei cetăţeni vietnamezi care au încercat treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pe jos, peste câmp.
Cei trei au fost reţinuți la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră. Polițiștii de frontieră au stabilit că bărbații sunt cetăţeni din Vietnam, cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, care au intrat legal în România. Ei au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă. Vietnamezii au spus că s-au deplasat cu un autoturism de ocazie până în Turnu, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii de către poliţiştii de frontieră.
Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria vietnamezilor şi le-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here