„Micuţa Delia” de la Nădlac, Iris Nistor, visează să ajungă la Conservator

Iris Nistor este un real talent în muzică. Deşi are doar 13 ani, ea a câştigat numeroase concursuri. Îi place muzica pop, iar Delia este pentru ea un model: practic, se visează o micuţă Delia. Printre cover-urile lui Iris se numără aproape toate piesele Deliei, iar interpreţii săi preferaţi sunt, desigur, Delia, dar şi Andra şi Smiley.

Iris cântă de când a început să vorbească. Părinţii ei îşi amintesc cum fetiţa lor stătea în faţa televizorului şi interpreta melodiile fetelor de la ASIA, sau celebrul „Ghiţă”, al Cleopatrei Stratan. Pentru că au văzut că pentru Iris muzica nu este doar o toană de moment, în 2010 au apelat la expertiza unui specialist. Profesorul Ioan Loczi din Nădlac le-a confirmat că fetiţa lor este extrem de talentată. Micuţa Iris a început pregătirea cu acest profesor, iar un an mai târziu a urcat pentru prima oară pe scenă, la Zilele oraşului Nădlac. Atunci a interpretat melodia „Nu mi-e frică de Bau-Bau” şi a fost foarte apreciată. Acest moment a impulsionat-o pe fetiţă, care a decis să urmeze o carieră în muzică. Până în anul 2014, a continuat pregătirea cu acelaşi profesor, la Nădlac.

Sprijinită de părinţi, Iris hotărăşte să urmeze cursurile Şcolii Populare de Arte din Arad. Fata a fost admisă la clasa profesoarei Claudia Şteţco, care a văzut potenţialul muzical al lui Iris. Numai că din acel moment au început sacrificiile: naveta la Arad. Familia o sprijină şi este tot timpul alături de ea.

„Facem eforturi mari ca să o susţinem. Venim o dată pe săptămână la cursuri, la Şcoala Populară de Arte. Când se pregăteşte pentru concursuri sau spectacole, numărul drumurilor la Arad ajunge şi la trei pe săptămână”, spun părinţii fetei, Cecilia şi Călin Nistor.

Deşi are doar 13 ani, Iris a participat la o mulţime de concursuri şi festivaluri, unde mereu a câştigat câte un premiu, clasându-se pe primele locuri. Iris a fost invitată să cânte la Zilele oraşului Nădlac, dar şi la alte evenimente similare.

Văzând succesul fetei, părinţii lui Iris au decis să se mute la Arad, pentru a-i oferi mai multe posibilităţi. „Anul viitor ne mutăm pentru ea la Arad, deoarece Iris vrea să studieze la Liceul de Arte Sabin Drăgoi”, spun Cecilia şi Călin Nistor, părinţii fetei.

Visul lui Iris este de a ajunge studentă la Conservator, iar familia sa o susţine să-şi vadă visul cu ochii. „Noi ca și părinți avem emoții de fiecare dată când ea urcă pe scenă. Dar toate eforturile merită când îți vezi copilul că face ceea ce îi place și este fericit”, spun părinţii lui Iris, Cecilia şi Călin Nistor.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here