Halucinant: PNL Arad nu îşi vrea propriul consilier şi a votat împotriva validării acestuia

Foto: Arhiva

În Consiliul Local Municipal Arad se întâmplă lucruri de-a dreptul şocante. În şedinţa de astăzi, liberalii, sub atenta supraveghere a preşedintelui PNL Arad, Gheorghe Falcă, nu şi-au votat propriul consilier. Însă, maşina de vot liberală pare a se fi defectat pentru că social-democraţii au reuşit după mai multe luni de zile să-l valideze pe Flavius Filip, blocat până acum de la dreptul legitim de a reprezenta alegătorii PSD în CLM Arad.
De câteva luni de zile, consilierii locali municipali liberali arădeni, majoritari în CLM Arad au refuzat să-l valideze pe Flavius Filip ca şi consilier PSD. În şedinţa de astăzi, primul punct al ordinii de zi prevedea validarea lui Flavius Filip, PSD şi al doilea punct, validarea lui Roxana Tabuia, PNL. Aseară, în comisii s-a votat validarea celor doi, iar în şedinţa de astăzi acest lucru ar fi trebuit să fie o simplăm formalitate. Numai că, spun surse din cadrul PNL Arad, înainte de şedinţa Consiliului Local Municipal, ar fi venit pe „linie scurtă” chiar de la primarul Falcă indicaţii conform cărora consilierii locali municipali liberali să nu voteze validarea celor doi. Dar, socoteala lui Falcă nu s-a potrivit cu realitatea: consilierii liberali Adina Dumitrean şi Izabela Rabotka nu au fost în sală la primul punct al ordinii de zi şi chiar dacă liberalii s-au abţinut, Flavius Filip a obţinut suficiente voturi pentru a fi validat ca şi consilier local municipal. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Roxana Tabuia, PNL, împotriva căreia au votat chiar colegii săi de partid.
Aşa că, PSD Arad a reuşit să-şi valideze consilierul, în timp ce consilierii locali municipali liberali a votat împotriva omului propriului partid. Surse avizate din mediul politic liberal arădean dau ca sigură intenţia de răzbunare a lui Gheorghe Falcă pe cei care i-au stricat jocul politicianist în CLM. Aşteptăm…

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here