VEZI AICI ce i-a luat Moş Nicolae lui Gheorghe Falcă

Foto: FB

Moş Nicolae a fost darnic cu Gheorghe Falcă, preşedintele contestat al PNL Arad. Mai precis, Moşul l-a lăsat pe Falcă fără unul dintre cei mai puternici adversari din propria organizaţie. Sătul să tot aştepte o decizie a Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL privind invalidarea alegerilor nestatutare de la Arad, deputatul Eusebiu Pistru a părăsit PNL, optând pentru ALDE. Mai mult, surse bine informate din lumea politică arată că el nu a plecat singur, mai mulţi primari importanţi din judeţul Arad, nemulţumiţi de modul în care este condusă organizaţia de Gheorghe Falcă şi echipa sa, fiind pregătiţi să umfle rândurile ALDE Arad. Surse credibile din rândul liberalilor arădeni spun că mai mulţi primari, cunoscuţi a fi apropiaţi de Eusebiu Pistru, în binecunoscutul stil Falcă-Cionca, au primit deja telefoane de ameninţare că dacă se vor alătura lui Pistru, vor rămâne fără finanţări de la Consiliul Judeţean. Unii dintre primari nu au fost deloc impresionaţi, pentru că oricum nu au primit nici până acum banii pe care îi aşteptau de la Consiliul Judeţean Arad.
Că demisia lui Pistru nu este un simplu act unilateral, fără greutate politică, o dovedeşte şi faptul că la Arad vor sosi lideri importanţi ai ALDE, în frunte cu şeful partidului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru a anunţa primirea acestuia în partid. Mai mult, se pare că negocierile dintre Eusebiu Pistru şi conducerea ALDE au vizat obţinerea şefiei judeţene a partidului şi primul loc pe lista ALDE Arad pentru Camera Deputaţilor, la viitoarele alegeri, în schimbul întăririi organizaţiei cu mai multe nume grele din actualul PNL.
Mai interesant este faptul că, după plecarea lui Eusebiu Pistru, Gheorghe Falcă nu mai are nici un control asupra vreunui parlamentar liberal de Arad. Este de notorietate faptul că senatorul Ioan Cristina a susţinut echiupa adversă a lui Falcă la conducerea organizaţiei judeţene a PNL Arad, iar deputatul Glad Varga, marginalizat constant de Gheorghe Falcă, s-ar putea să fie următorul parlamentar al PNL Arad care să aleagă alt drum politic decât cel alături de echipa lui Gheorghe Falcă.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here