Atenţie angajatori: ITM Arad îşi prelungeşte programul de lucru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a anunţat că vine în ajutorul angajatorilor şi îşi prelungeşte programul de lucru.
Având în vedere prevederile art. VII din OUG 82 din 8 noiembrie 2017, angajatorii au obligația de a iniția negocieri colective pentru punerea în aplicare a modificărilor aduse Codului fiscal, prin OUG 79/2017 în ceea ce privește transferul contribuțiilor sociale de la angajator la salariat. Pentru entitățile care au sub 21 de salariați negocierile se pot finaliza cu un proces-verbal prin care se constată voinţa părţilor fără a fi obligatorie încheierea unui contract colectiv de muncă. Pentru această categorie de angajatori legiuitorul NU a instituit obligația de a depune la ITM Arad rezultatul negocierii. În cazul angajatorilor care au de la 21 de salariați în sus, și aceștia au obligația de a iniția negocieri conform art. VII din OUG 82 din 8 noiembrie 2017, respectiv în cazul în care urmare negocierii încheie contracte colective de muncă sau acte adiționale aferente acestora, au obligația de a le înregistra la ITM Arad. Având în vedere faptul că, potrivit art. 144 din Legea dialogului social contractele colective de muncă și orice modificare a acestora prin act adițional se aplică de la data înregistrării lor la autoritatea competentă (inspectoratul teritorial de muncă) sau de la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor, pentru a veni în întâmpinarea acestora în ceea ce privește înregistrarea actelor mai sus menționate, ITM Arad va prelungi programul normal de lucru al instituției. Astfel, în zilele lucrătoare din perioada 18 – 31 decembrie 2017 angajatorii care încheie actele adiționale la contractele colective de muncă vor avea posibilitatea de a le înregistra la ITM Arad în intervalul orar 8 -20. Pentru a a evita supraaglomerarea, conducerea ITM Arad face apel la toți angajatorii să țină cont de această modificare.
Pe site-ul ITM Arad, la secțiunea „Contracte colective de muncă” poate fi consultată lista actelor necesare pentru înregistrarea contractelor colective de muncă, precum și a actelor adiționale aferente acestora.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here