Petru Antal, primarul orașului Pecica, arată că primarii arădeni sunt îngrijorați de bugetul pe 2018

Petru Antal, primarul orașului Pecica, spune că a discutat cu mai mulți colegi din diferite partide politice și cu toții se declară îngrijorați de bugetul localității lor pe anul 2018. Așa-zisa „revoluția fiscală” a PSD-ALDE a fost criticată chiar și de lideri social-democrați: primarul general al capitalei, Gabriela Vrânceanu-Firea sau Mihai Chirica din Iași pentru că diminuează bugetul local și reduce fondurile care ar putea fi alocate investițiilor și modernizării localităților. Antal consideră că măsura arată cât de ruptă de realitate este elita PSD și ALDE, care în lupta pentru putere nu ține cont de cetățeni și de cei care îi reprezintă cei mai bine pe aceștia: administrațiile locale. „Singura soluție ar fi mărirea cotei de 41,75% din impozitul pe venit care se întoarce la primării la 58-60%, astfel s-ar putea compensa pierderea suferită datorită noului Cod Fiscal”, a declarat Petru Antal, președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL Arad.
Conform promisiunilor electorale ale PSD, această cotă ar fi trebuit să ajungă la 100%, toți banii urmând să rămână în bugetele locale, un lucru normal, având în vedere că de aici sunt colectați.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here