Un sirian s-a ascuns sub bancheta unui tren internaţional ca să treacă în Ungaria

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un bărbat din Siria care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascuns sub bancheta unui tren internaţional.
Ieri, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, în trenul Inter Regio care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Budapesta, poliţiştii de frontieră au descoperit ascuns într-un compartiment, sub bancheta din interior, un bărbat. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta este din Siria şi are 26 de ani. Tânărul a precizat că s-a urcat în tren la Bucureşti, cu intenţia de a ajunge în Germania şi a recurs la această metodă deoarece nu avea o viză valabilă. Sirianul este solicitant de azil în ţara noastră. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit tânărului acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici