Ca să nu mai leşine la ghişeu când află cu cât le-au crescut impozitele, arădenii pot afla la telefon cât au de plată

Măsură inedită la Primăria Arad: ca să nu leşine în faţa ghişeelor când află cu cât li s-au mărit impozitele, arădenii pot afla la telefon valoarea acestora.
Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad anunţă contribuabilii că începând de săptămâna aceasta pot apela un număr de telefon cu tarif normal pentru informaţii privind suma taxelor si impozitelor locale pe care urmează să le achite. Numărul de telefon este 0257/220.022, apelabil din orice reţea, unde răspunde un robot. Pentru impozite şi taxe locale trebuie introdus de la tastatura telefonului (în TONE) CNP-ul titularului. Robotul va spune suma totală de plată la data apelului. Există şi opţiunea pentru sume defalcate: clădiri, terenuri, maşini, restanţe.
Toate aceste informaţii se pot afla şi online, tot pe bază de cod numeric personal, iar pentru detalii este nevoie să se obţină o parolă de la Direcţia Venituri a Primăriei Arad.
La Arad, taxele și impozitele locale aferente anului 2018 se vor putea achita începând cu data de 15 ianuarie 2018.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here