Două femei au furat haine din containerele Fundaţiei Caritas, la doar câţiva metri de o secţie de poliţie

Două femei însoţite de trei copii, de etnie romă, au vandalizat containerele pentru colectarea de haine donate de arădeni în folosul sărmanilor, amplasate în Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad. Containerele respective sunt amplasate în apropierea Secţiei 1 Poliţie, în zona magazinului Unicarm şi au fost puse la dispoziţia arădenilor care vor să doneze haine, încălţăminte sau jucării de către Fundaţia Caritas. Locuitorii din cartierul Aurel Vlaicu s-au implicat în campania „Să ajutăm împreună” şi au făcut donaţii. Numai că, astăzi, două femei însoţite de trei copii, toţi de etnie romă, au vandalizat containerele şi au scos toate hainele afară. Le-au sortat şi le-au încărcat în plase. Când li s-a făcut observaţie că nu ar trebui să fure din containere, i-au înjurat pe arădenii din zonă, şi-au luat plasele cu haine şi au plecat. Totul s-a petrecut la doi paşi de o secţie de poliţie, ceea ce nu le-a împiedicat pe femei să vandalizeze containerele cu donaţii şi să fure obiectele din interior făeă a trezi vreo reacţie din partea oamenilor legii. O campanie umanitară decentă şi serioasă riscă astfel să fie compromisă deoarece străzile Aradului nu mai reprezintă nici o o siguranţă pentru cei implicaţi în astfel de activităţi umanitare, care cad victimă hoţilor, cerşetorilor sau altor categorii de răufăcători, fără a simţi şi protecţia oamenilor legii, nici măcar la doar câteva zeci de metri de un sediu al poliţiei.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here