Şocant: Obişnuit să taie banii, primarul Falcă a înjumătăţit bursele elevilor

Politica liberală continuă cu tăieri de bani la Arad. Primarul Gheorghe Falcă îi lasă pe elevi doar cu jumătate din burse.
USR Arad arată că suma alocată din bugetul local pentru bursele școlare de merit și implicit numărul copiilor care beneficiază de ele, s-a înjumătățit în 2018 față de anul trecut. În același timp, Primăria a alocat mai mulți bani pentru deszăpezire și distracție.
Municipiul Arad a alocat pentru plata burselor, în anul școlar 2017-2018, suma de 2,84 milioane de lei, aproape cu jumătate mai puțin decât cei 4,62 milioane de lei alocați în anul anterior. În aceste condiții, numărul copiilor care beneficiază de burse de merit în prezent este la jumătate față de anul anterior (2.642 burse în 2018, cu 2.315 mai puțin decât cele 4.957 din 2017). Numeroși elevi ai celor mai bune școli din Arad au pierdut astfel bursele: 346 de elevi ai Colegiul Naţional Moise Nicoară, 377 de elevi ai Liceului Pedagogic, 220 de elevi ai Colegiului Naţional Elena Ghiba Birta, iar lista continuă.
Tăierea banilor pentru bursele elevilor nu este justificată. Primarul Gheorghe Falcă spune că Aradul primeşte cu 46 de milioane de lei mai puţini bani, dar numai în acest an a avut un excedent bugetar de aproape 44 de milioane de euro. Primăria Aradului a găsit însă bani pentru festivaluri de toate felurile, evenimente pentru care se vor cheltui aproape 7 milioane de lei.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here