Compania de Apă Arad a semnat recepţia finală la Ineu

La Ineu a fost semnat Procesul verbal de recepţie finală pentru lucrările realizate prin contractul CL6 „Reabilitare captare de apă, staţie de tratare apă şi rezervoare de apă în Ineu”, demarat în cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” şi finalizat în cadrul proiectului „Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Arad”.
Lucrările au demarat în anul 2014, fiind terminate în 2016. După semnarea Procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.1/CL6 din 30.12.2016, a urmat perioada de notificare a defectelor, timp în care funcţionarea lucrărilor a fost corespunzătoare, iar neconformităţile constatate au fost remediate. În cadrul contractului s-au executat reabilitarea Staţiei de Tratare a Apei, reabilitarea frontului de captare apă potabilă şi a unui număr de 5 puţuri, dar şi înlocuirea întregii instalaţii hidraulice, cu refacerea alimentării castelului de apă pe conducta separată de conducta de plecare pe o lungime de 1,8 kilometri. Valoarea finală a contractului de lucrări este de 8,332,826.68 lei.
Lucrările au fost executate de Asocierea INTECO HOLDING S.R.L. şi PROMS CONCEPT GROUP S.R.L. Proiectele au fost cofinanţate de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Compania de Apă Arad S.A. a susţinut de asemenea o parte a finanţării.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here