Simpozion științific la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

La Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a avut loc Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor „Economia – Prezent şi Viitor”, ediţia a XIX-a, 2018. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Ştiinţe Economice, Centrul de Cercetări în Marketing și Centrul de Cercetări și Consultanță în Economie, cu susținerea financiară a Ministerului Educației Naționale. Au participat peste 150 de studenți din care 31 (28 la ciclul licență și 3 la ciclul masterat) ai Facultăţii de Ştiinţe Economice ai UAV au susţinut 20 de lucrări. Ceilalți studenți au participat în mod interactiv, adresând întrebări și completând prezentările. Moderatorul evenimentului a fost lect. univ. dr. Bogdan Cosmin Gomoi. Din Comisia de organizare au mai făcut parte și lect. univ. dr. Lucia Camelia Risti, asist. univ. drd. Corina Maria Condea și asist. univ. drd. Raluca Simina Bilți.
Lucrările au fost centrate pe problematică economică, iar studenții au susţinut articole cu teme de specialitate precum contabilitate și raportare financiară, buget public, optimizare fiscală, antreprenoriat, marketing etc.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici