Deputatul Dorel Căprar îl acuză pe primarul Falcă că nu finalizează stadionul UTA ca să-l folosească în scop electoral

Compania Națională de Investiții a anunțat într-o adresă oficială că nu poate să realizeze lucrările programate la stadionul UTA din cauza Primăriei Arad. Reprezentanții CNI susțin că nici acum Primăria nu a predat amplasamentul, astfel încât să poată demara investițiile guvernamentale. „Prin adresa primită de la Compania Națională de Investiții vedem că lucrurile nu stau deloc așa cum au fost prezentate de reprezentanții Primăriei Arad. Aflăm, practic, că primarul Gheorghe Falcă blochează o investiție guvernamentală, prin faptul că nu finalizează partea de lucrări ce ține de primărie. Nici până la această oră, amplasamentul nu a fost predat către CNI, tocmai datorită ritmului lent în care se lucrează”, a declarat deputatul Dorel Căprar. Preşedintele PSD Arad spune că în aceste condiţii, se întârzie voit finalizarea stadionului. „Cei de la CNI ne-au transmis cât se poate de clar că nu pot să monteze nocturna, atâta timp cât nu s-a finalizat tribunele, la fel cum nu pot realiza noul gazon, atâta timp cât pe acel loc sunt utilajele care lucrează la tribune. Primăria Arad trebuie să finalizeze partea sa de investiție, să facă recepția acelor lucrări, după care să predea stadionul, liber de orice sarcini, către Compania Națională de Investiții, care va realiza din fonduri guvernamentale nocturna, gazonul, precum și zona media și studiourile TV”, a declarat deputatul Dorel Căprar. Preşedintele PSD Arad spune că primarul Falcă vrea să folosească stadionul în scop electoral. „Îi solicităm public primarului Gheorghe Falcă să lase deoparte jocurile politice, să nu mai încerce să folosească electoral cel mai important brand al Aradului și să finalizeze cât mai urgent partea de lucrări ce revine Primăriei Arad, pentru ca cei de la CNI să poată realiza investițiile. După mai bine de șase ani de promisiuni, e timpul ca Aradul să aibă în sfârșit un stadion modern”, a declarat deputatul PSD Arad Dorel Căprar.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here