VEZI AICI dovada: Primarul Falcă nu ştie nici măcar pe unde merge pe bani publici

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, doctor în comunicare a dat o dovadă grăitoare despre modul cum comunică eficient cu cei care l-au ales. Conţinutul mesajului ar putea fi admirat puternic de comisia care i-a acordat titlul de doctor în comunicare, dar este un exemplu şi pentru conducerea PNL, partid pe care Gheorghe Falcă vrea, dacă nu a reuşit să-l conducă, măcar să-l reprezinte în Parlamentul European.
Totul s-a întâmplat ieri, când la Arad consilierii PSD disperaţi că Ministerul Culturii va trimite Monumentul Marii Uniri în alt oraş pentru că Aradul nu a hotărât amplasamentul acestuia, au convocat o şedinţă de Consiliu Local Municipal. S-au implicat deputaţi, Prefectura etc., mai puţin primarul Gheorghe Falcă. Acesta a lipsit de la respectiva şedinţă. Deputatul social-democrat Adrian Todor l-a acuzat pe primarul Falcă că a lipsit de la o şedinţă importantă a CLM Arad şi că face tot posibilul ca la Arad să nu ajungă Monumentul Marii Uniri pentru că ar fi pe „blat” cu UDMR care îi oferă susţinere politică pentru proiectele din CLM şi cele din Consiliul Judeţean Arad. Supărat, Gheorghe Falcă s-a gândit că deputatul Adrian Todor merită un răspuns şi l-a dat printr-un comentariu pe Facebook. Mesajul lui Falcă i-a şocat pe arădeni: „ Prostul a aflat ca am fost intr-o comisie a Comitetului Regiunilor de la Brucslles…in afara tarii, dar insista in prostia lui. Acum sa vedem monumentul la Arad ca-l aşteptăm de câţiva ani”, scrie Gheorghe Falcă.
Edilul pare a avea memorie scurtă şi uită că monumentul Marii Uniri zace în curtea sculptorului de câţiva ani tocmai pentru că el, primarul, nu l-a vrut la Arad şi a tot schimbat amplasamentul, în dorinţa de a desfiinţa Piaţa Catedralei. Politicianul Falcă, după ce a dat în campania electorală o pizza la patru persoane, acum a fost „în afara ţării”, la „Brucselles”. Adică, nu mai are timp de problemele mărunte ale Aradului, când acolo, la „Brucslles” sunt problemele cele mari… Restul, adversari politici sau simpli cetăţeni care nu pricep asta, sunt, ca să cităm strict din postarea lui Falcă de pe Facebook, doar nişte „proşti”.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here