Rămâne cum am stabilit: Imuni la munţii de gunoaie, primarii arădeni nu renunţă contractul cu Retim

Foto: FB

Primarii arădeni din zona 1 a judeţului Arad, în care este implementat controversatul contract de salubrizare cu firma timişoreană Retim, au decis să nu rezilieze contractul cu acesta. În ciuda munţilor de gunoaie pe care Retim a demonstrat că nu le poate aduna conform angajamentelor, imuni la criticile cetăţenilor şi toleranţi faţă de un operator care a adunat mai mult amenzi decât gunoaie, primarii, în Adunarea Generală a ADI SIGD, au votat cu o singură abţinere păstrarea contractului cu Retim, apreciind că în ciuda începutului ezitant, activitatea acestuia a început să se îmbunătăţească. Însuşi preşedintele asociaţiei, Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, care practic s-a dat la fund de la începutul crizei gunoaielor, a ieşit în faţă triumfalist pentru a saluta decizia păstrării contractului cu Retim, firma timişoreană care, conform documentelor Gărzii de Mediu, încearcă cu doar şase autospeciale să rezolve problema gunoaielor menajere din 24 de localităţi, comune şi oraşe, din zona 1 a judeţului Arad. „Există o nemulţumire justificată a arădenilor faţă de modul în care a pornit activitatea Retim, au existat deficienţe majore mai ales în municipiul Arad, dar şi în alte localităţi. ADI SIGD este o asociere a primăriilor din judeţul Arad, care a accesat un proiect european în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro, cu scopul de a avea servicii de calitate şi un mediu curat. Era normal, în condiţiile dificultăţilor pe care le are operatorul Retim şi a nemulţumirilor exprimate de cetăţeni şi autorităţi, să îi întrebăm dacă doresc continuarea contractului. Primarii au spus că activitatea de colectare a deşeurilor s-a îmbunătăţit în ultimele zile şi avem semnale că s-a îmbunătăţit inclusiv în municipiul Arad. În aceste condiţii, primarii au decis continuarea contractului, dintre cei prezenţi a existat o singură abţinere, a primarului din Pâncota, care a invocat o situaţie locală legată de tarife. În urma discuţiei, a rezultat că mai sunt încă probleme de rezolvat, atât în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor, dotarea cu containere cât şi în partea de contractare. Autorităţile locale din Arad fac presiuni pentru continuarea îmbunătăţirii serviciilor Retim şi sunt deschise să sprijine activitatea operatorului. Decizia reprezentanţilor primăriilor a fost echilibrată, în condiţiile în care exista posibilitatea pierderii celor aproximativ 30 de milioane de euro. Am constatat că vizita doamnei ministru Graţiela Gavrilescu la Arad nu a adus soluţii, doar declaraţii politice, cu atât mai mult cu cât Aradul este unul dintre puţinele judeţe care are şanse să implementeze cu succes proiectul european. Trebuie să facem clar distincţia între proiectul derulat din fonduri europene şi dificultăţile în implementare datorate operatorului. În perioada următoare, vom continua să urmărim activitatea Retim, în aşa fel încât să se achite de obligaţii conform contractului şi să răspundă exigenţelor arădenilor”, a declarat vicepreşedintele CJA, Sergiu Bîlcea.
Ce au reuşlit să păstreze primarii atât de toleranţi cu Retim? În primul rând, au ţinut pe piaţă un operator care a demonstrat că nu poate colecta gunoaiele, că practică tarife diferenţiate şi discreţionare (vezi cazul Pîncota-Măderat, pe care l-am prezentat de curând: http://www.arad24.net/2018/05/11/socant-pentru-pincota-retim-aduce-servicii-mai-proaste-si-mai-scumpe/) şi care îi va lăsa pe arădeni cu multe categorii de deşeuri neridicate. Poate un rol în această controversată decizie a edililor, care cu siguranţă nu va întruni şi aprobarea cetăţenilor terorizaţi de aproape o lună de gunoaie, este legată şi de celebrele 30 de milioane de euro, a bani europeni accesaţi pentru proiectul colectării selective a gunoaielor. Dacă se „rupe” contractul cu Retim, proiectul ar rămâne în aer iar banii europeni ar trebui restituiţi de membrii ADI SIGD, adică de toate primăriile partenere. Ce nu se va restitui este suma deloc simbolică alocată, din cele 30 de milioane plus alte alocări anuale, pentru salariile personalului ADI SIGD, pentru alte documentaţii etc., adică sinecurile plătite din fonduri europene pentru cei care se chinuie de ani de zile să implementeze un proiect care, s-a dovedit, este departe de a fi performant. Este o scuză suficientă pentru primarii care au ţinut să conserve un contract păgubos cu un agent economic nepregătit să-şi îndeplinească obligaţiile asumate la nivelul cerinţelor.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here