Fără să-şi asume vreo responsabilitate, Iustin Cionca crede că a găsit vinovatul şi vrea „capul” Retim Arad

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, crede că responsabilitatea pentru situaţia de criză generată de colectarea deficitară a deşeurilor aparţine în principal firmei Retim şi în mai mică măsură conducerii executive a ADI SIGD Arad. „Consiliul Judeţean Arad şi primăriile din zona 1 de colectare a deşeurilor au asigurat toate condiţiile pentru derularea cu succes a proiectului european în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Situaţia de criză care a fost resimţită în municipiul Arad şi alte localităţi este pe cale de a fi rezolvată, prin intervenţia autorităţilor locale care reprezintă interesele cetăţenilor. În ultimele zile, s-a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a colectării gunoaielor, ne apropiem de o situaţie de normalitate. Pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor într-un proiect important pentru Arad, este nevoie de câteva măsuri”, a declarat Iustin Cionca. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad spune că a luat act de demisia lui Adrian Ţolea de la ADI SIGD dar că alţii sunt vinovaţii care ar trebui demişi. „Am luat act de pasul în spate anunţat la Adunarea Generală ADI SIGD şi public de domnul director Adrian Ţolea. Îi mulţumim pentru efortul depus pentru acest proiect şi pentru implicarea sa în rezolvarea situaţiei de criză. În acelaşi timp, solicităm firmei Retim să demită conducerea de la Arad, care este principalul responsabil pentru criza gunoaielor. Trebuie să punem punct acestei crize şi să repornim cu încredere şi eficienţă proiectul de colectare selectivă a deşeurilor în tot judeţul”, a declarat preşedintele CJA Iustin Cionca.
Deşi din multe părţi s-a cerut chiar demisia sa, deoarece Consiliul Judeţean Arad este un factor important în derularea proiectului colectării selective a deşeurilor, având rol atât în conducerea ADI SIGD cât şi în aprobarea contractului cu Retim, Iustin Cionca nu a dat vreun semn că doreşte să-şi asume vreo vină în aşa-numitul scandal al gunoaielor.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here