RER-ul a clacat? Revine Polaris la salubrizarea stradală

Consilierii locali s-au reunit ieri în şedinţă de îndată cu un singur punct pe ordinea de zi: aprobarea tarifelor pentru prestarea serviciului de salubrizare stradală în Municipiul Arad.
Deoarece procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii acordului – cadru pentru serviciul de salubrizare stradală și deszăpezire, demarată în data de 25.08.2017, nu a fost finalizată, s-a impus găsirea unei soluții pentru încheierea unui nou contract care să permită continuitatea şi permanenţa asigurării serviciului de salubrizare. În şedinţa ședința extraordinară de îndată din data de 02.05.2018 prin Hotărârea nr. 183 s-a aprobat documentația de atribuire (caietul de sarcini, modelul de contract de servicii) și modalitatea de atribuire a contractului de servicii, pentru prestarea serviciului public de salubrizare stradală, prin negociere fără publicarea unui anunț. În 07.05.2018 operatorii care au avut ofertele admisibile în cadrul procedurii competitive au fost invitaţi să participe la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. În urma negocierii din 11.05.2018, ofertantul declarat câștigător a fost SC Polaris M Holding SRL, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.
Tarifele negociate în cadrul procedurii au fost aprobate de către Consiliul Local. „În cazul în care competitorii vor continua să se conteste, peste alte 90 de zile va trebui să reluăm toate aceste proceduri pentru a putea asigura continuitatea serviciului de salubrizare. Ca şi în cazul salubrizării menajere mă interesează un singur lucru: să nu-şi bată joc nimeni de noi. Noi suntem buni platnici, ne dorim curăţenie în oraş, iar firmele să-şi respecte angajamentele din contractele pe care le încheiem cu ele. Trebuie să-şi asume ceea ce ofertează”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here