A explodat bomba înainte de AGA la ADI SIG DEŞEURI: S-a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu în „scandalul gunoaielor” cu RETIM

A fost deschis un dosar penal în cazul RETIM: 2337/P/2018. Surse demne de toată încrederea spun că cercetările se află în plină desfăşurare. Celebrul deja în Arad „scandal al gunoaielor” atinge o turnură penală. Printr-o ordonanţă, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Arad a dispus predarea de către ADI-SIG Deşeuri, în fotocopie, a dosarului privind organizarea achiziţiei serviciilor de salubrizare asigurate de SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA din Timişoara. De asemenea, s-a solicitat predarea în fotocopie a actului constitutiv şi statutului ADI-SIG Deşeuri. Activităţile desfăşurate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au loc în cadrul Dosarului 2337/P/2018, privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Semnele de întrebare privind derularea contractului, pe de o parte şi de modul în care a fost desemnat preşedintele ADI-SIGD, fără respectarea statutului asociaţiei şi a prevederilor legale în domeniu, a fost analizat de noi pe larg (vezi de exemplu: http://www.arad24.net/2018/06/09/vezi-aici-cum-a-ajuns-bilcea-sef-peste-gunoaie-fara-a-avea-acest-drept/). După cum am arătat, la nivelul conducerii Consiliului Judeţean Arad nu s-a înţeles un fapt elementar: ADI-SIGD este o asociaţie de unităţi administrativ-teritoriale, cu toţi reprezentanţii UAT-urilor din judeţul Arad membri ai adunării generale a asociaţilor (AGA), condusă de un consiliu director în frunte cu un preşedinte ales conform statutului. Nu este o instituţie sau societate comercială subordonată Consiliului Judeţean. Aparatul tehnic al ADI-SIGD trebuie să îndeplinească sarcinile trasate de consiliul director, forul de conducere al asociaţiei, conform aceluiaşi statut. Organele de cercetare care anchetează acest dosar penal vor trebui să constate dacă există încălcări ale legii, dacă există documente semnate de persoane fără dreptul legal să o facă şi dacă există vinovaţi de încălcarea legii, cine sunt aceştia. În 14 iunie, va avea loc AGA la ADI-SIGD, care va lua act, probabil, şi de această problemă cu dosarul penal. Vom urmări în continuare acest caz.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here