Ilie Cheşa: Consilierii PSD vor să impună gratuitatea pentru elevi pe toate mijloacele de transport în comun

Consilierul local municipal Ilie Cheşa, PSD, a anunţat că grupul de consilieri locali PSD-ALDE a depus un proiect de hotărâre prin care solicită acordarea gratuităţii totale pentru elevi pe toate mijloacele de transport în comun din Arad. „PSD Arad face politica cetăţeanului, iar administraţia publică locală are obligaţia de a funcţiona în favoarea arădenilor. Tocmai de aceea, după cum anunţam în urmă cu o săptămână, grupul de consilieri locali PSD-ALDE a depus un proiect de hotărâre prin care solicităm acordarea gratuităţii totale pentru elevi pe toate mijloacele de transport în comun din Arad. Argumente pentru o asemenea iniţiativă sunt suficiente şi toate ţin de dorinţa noastră de a susţine învăţământul preuniversitar, de a combate abandonul şcolar şi a da o mână reală de ajutor multor familii, lipsite de mijloace financiare. Sunt convins că vom găsi înţelegere, luciditate şi echilibru din partea tuturor partidelor politice reprezentate în CLM, pentru că, până la urmă nu este o chestiune care necesită politizare, ci una eminamente civică şi socială. Nu încape îndoială că excedentul bugetar uriaş al Aradului este capabil să constituie sursa de finanţare şi sprijin pentru acest proiect, esenţial pentru comunitatea arădeană”, a declarat Ilie Cheşa, consilier local PSD.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here