Acuze grele la Vladimirescu: Primarul Crişan adună de la cetăţeni „contribuţia de infrastructură”

Preşedintele PSD Vladimirescu, consilierul local Francisc Kempf, este de părere că că situaţia tensionată din cartierele Via Carmina şi Europa, din Vladimirescu, trebuie dezamorsată iar viaţa rezidenţilor din zonă protejată. În urma şedinţei de analiză de astăzi de la Prefectura judeţului au fost deblocate intrările în cartierele cele două cartiere.
„După aproape zece ani s-a ajuns la varianta de a se emite un studiu de fezabilitate cu doua soluţii. Personal, consider că am un punct de vedere solid pe care pot să îl argumentez, iar în acest spirit am solicitat instituirea unui sens giratoriu, punct de vedere împărtăşit şi de reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi cei ai Companiei Naţionale de Drumuri. Îmi bazez raţionamentul pe faptul că prin structura sa un sens giratoriu reduce în mod semnificativ viteza, iar autovehiculele de tonaj mare pot intra mai facil. Ca soluţie provizorie Prefectura şi Poliţia au adoptat decizia de a muta tabla cu indicatorul de intrare în comună imediat după calea ferată, pentru a reduce viteza de intrare în Vladimirescu până în momentul în care va fi implementat, fie un sens giratoriu, fie o intersecţie în cruce cu braţe decalate”, a declarat consilierul local Francisc Kempf. El îl acuză pe primarul Crişan că nu a depus pentru finanţarea lucrării un proiect pe fonduri europene, ca mulţi alţi primari. „Mai trebuie însă precizat că domnul Crişan percepe de la cetăţenii din cartierele private o aşa zisă “Contribuţie de infrastructură” în valoare de 500 de Euro. E drept că edilul local nu a fost de acord niciodată să susţină din suma totală colectată, cartierele aflate în imediata vecinatate a localităţii care practic contribuie cu un cuantum semnificativ, în valoare de câteva milioane de euro la bugetul comunei. De suferit, suferă însă cetăţenii, a căror viaţă este pusă în permanenţă în pericol. Nu mi se pare normal, moral, uman sau legal”, afirmă preşedintele PSD Vladimirescu Francisc Kempf.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here