În cazul accesului la Via Carmina şi Europa, încă o întâlnire fără soluţii din partea dezvoltatorilor imobiliari

Foto: Arhiva

La inițiativa Prefectului Județului Arad, Florentina Horgea, în Sala Rotondă a Instituției Prefectului a avut loc o nouă întâlnire de lucru pentru reglementarea accesului auto în cartierele Europa și Via Carmina. Întâlnirea a avut loc astăzi, 12 septembrie 2018, după ce în data de 07.08.2018, cei doi dezvoltatori s-au angajat să prezinte un studiu de fezabilitate conținând două soluții tehnice unanim acceptate, pentru soluționarea cât mai urgentă a accesului din/în direcția DN 7 spre/dinspre cele două cartiere și, în egală măsură, pentru adoptarea unor variante optime care să le confere siguranță atât participanților la trafic, cât și locuitorilor din cele două zone rezidențiale.
Până la această dată cei doi dezvoltatori nu au prezentat nici o soluție, deși au avut mai multe întâlniri comune cu reprezentanții Primăriei Vladimirescu, fără însă să ajungă la o concluzie reciproc acceptată de ambii. Drept urmare, s-a stabilit termenul de 25 septembrie pentru o nouă întâlnire între părțile implicate, dată până la care dezvoltatorii vor prezenta fie o soluție comună, fie una separată, pentru deblocarea situației existente în teren.
Încă din data de 7 august 2018, reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Arad și ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au stabilit restricțiile de circulație necesare pentru un trafic în condiții de siguranță pe porțiunea de drum aferentă celor două cartiere rezidențiale, respectiv limitarea vitezei la 50 de kilometri pe oră și obligativitatea virajului la dreapta la ieșirea pe DN 7. După finalizarea lucrărilor de reparații pe DN7, va fi realizat și marcajul corespunzător. În urma ședinței s-a stabilit ca Inspectoratului de Poliție Județean Arad să i se solicite, printr-o adresă, prezența constantă în zonă a unor echipaje de poliție rutieră, pentru dirijarea traficului în special în orele de vârf. La fel ca la întâlnirea din luna august, astăzi au fost prezenți, pe lângă reprezentanții dezvoltatorilor celor două cartiere și primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crișan, respectiv directorul general regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ispravnic. „Așa cum am promis, problema accesului în cartierele rezidențiale Via Carmina și Europa ne preocupă în mod deosebit, drept care vom face tot ce depinde de noi pentru deblocarea situației cu care se confruntă locuitorii din zonă. Implicându-ne în mod constant, sunt sigură că lucrurile se vor rezolva, până la urmă, dezvoltatorii trebuind să înțeleagă că o astfel de situație nu poate să treneze la nesfârșit”, a declarat Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here