Participare record la Agromalim: cel mai mare târg de agricultură din vestul ţării şi-a deschis porţile

Astăzi, la Arad, Agromalim, cel mai mare târg de agricultură din vestul ţării şi-a deschis porţile. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad şi se desfăşoară la Expo Arad.
În perioada 13-16 septembrie 2018, la Expo Arad se desfăşară cel mai mare târg de agricultură, Agromalim. Evenimentul reuneşte peste 280 de expozanți din 11 țări: România, Ungaria, Austria, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Cehia, Bulgaria și Rusia.
Cu o experienţă şi tradiţie de 28 de ani în organizarea evenimentelor agricole, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad propune în acest an o ediţie specială pentru unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul agriculturii din România: a 29-a ediţie a târgului internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim. Pe tot spațiul Expo Arad, companii și producători agricoli au expus tehnologii, mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele vegetale, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate. Oferta acoperă nevoile tuturor fermierilor, indiferent de tipul și mărimea exploatației. „Agromalim este un eveniment în permanentă ascensiune. An de an căutăm soluții pentru extindere și pentru a putea oferi cele mai bune condiții de expunere și prezentare. Anul acesta avem un nou spațiu de parcare amenajat, de 400 de locuri. Îi așteptăm pe arădenii interesați să vadă ultimele evoluții tehnologice și dinamica procesării produselor agricole”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.
La Agromalim au loc serii de conferinţe pe teme agricole, prezentări de tehnologii şi concursuri de animale. Duminică va avea loc cel mai aşteptat moment al târgului, un concurs de miss la care vor concura cele mai frumoase vaci.
Program evenimente Agromalim 2018:
Vineri, 14 septembrie:
Ora 10.00 – Conferință Federația Națională GAL – Implementarea strategiilor de dezvoltare locală PNDR 2014 – 2020 – Scheme de calitate – sala conferințe pavilion A
Ora 10.30 – Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – prezentare rețea Europe Enterprese Network (platformă europeană de promovare a firmelor pe piețele externe) – sala conferințe pavilion B
Ora 11.00 – Prezentarea sectorului agricol şi de industrie alimentară din Bulgaria – sala conferințe pavilion B
Ora 11.30 – Sesiune Brokeraj internațional pentru companii din domeniul agricol, industrie alimentară și ambalaje – sala conferințe pavilion B
Ora 12.00 – USAMVB „Regele Mihai I al României” din Timișoara – Partenerul fermierilor – sala conferințe pavilion A
“Proiectarea, înființarea și finanțarea plantațiilor pomicole între mit și realitate”- prof. dr. Radu Șumălan – USAMVB “Regele Mihai I al României” din Timișoara, conf. dr. Renata Șumălan – USAMVB “Regele Mihai I al României” din Timișoara.
“Noi preocupari ale INMA Bucuresti in sprijinul fermierilor”- dr. ing. Vlăduț N. Valentin – director general INMA Bucuresti
„SysAgria – Agricultura de precizie în industrializarea 4.0” – Adrian Zarnescu, SYSWIN SOLUTIONS
“Asigurarea bunăstării animale pe durata transportului de lungă durată”- conf. dr. ing. Ludovic Cziszter, CS II dr. ing. Dinu Gavojdian, prof.dr. Ioan Pădeanu – USAMVB “Regele Mihai I al României” din Timişoara
“Implementarea roboţilor în agricultura şi zootehnia modernă” – conf. dr. ing. Sorin – Tiberiu Bungescu – USAMVB “Regele Mihai I al României” din Timișoara, conf. dr. ing. Radu Ilea – USAMVB “Regele Mihai I al României” din Timișoara
„Potențialul biorafinării reziduurilor din agricultură. Studiu de caz: Regiunea de vest a României”. -dr. Teodor Vintilă, inginer biotehnolog, USAMVB ”Regele Mihai I al României” din Timișoara.
“Tehnologii si sisteme acvacole recirculante o noua provocare lansata fermierilor”-dr. ing. Caba Ioan Ladislau; drd. ing. Laza Evelin Anda – INMA Bucureşti – Sucursala Timişoara
“Noutăţi în domneiul combinelor de recoltat cereale păioase”-conf. dr. ing. Radu Ilea – USAMVB “Regele Mihai I al României” din Timișoara, conf. dr. ing. Sorin – Tiberiu Bungescu – USAMVB “Regele Mihai I al României” din Timișoara
Ora 12.00 – Bonitare taurine rasa Bălțată Românească prezentare animale expuse – ring prezentare taurine
Organizator: Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Siemmental Hărman
Ora 14.00 – Concurs berbeci rasa Țurcană – prezentare, bonitare, premiere câștigători – ring prezentare ovine
Organizator: Asociația Crescătorilor de Ovine PĂSTORUL CRIȘANA Arad, asociație conducătoare a registrului genealogic al rasei Țurcană
Sâmbătă, 15 septembrie:
Ora 10.00 – Întâlnirea asociațiilor de agricultori din bazinul Carpatic – sala conferință pavilion B, etaj
Ora 10.30 – Finala concursului „Adoptă un tânăr fermier”-secțiunea Bălțată Românească – ring de prezentare taurine
Organizator: Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Siemmental Hărman
Ora 11.00 – Managementul fermelor de creștere a bovinelor de carne
Organizator: Asociaţia Aberdeen Angus România
Ora 13.30 – Finala concursului „Adoptă un tânăr fermier”- secțiunea Aberdeen Angus, prezentare animale – ring de prezentare taurine
Organizator: Asociația Aberdeen Angus România Sibiu
Ora 15.00 – Concursul Tinerilor crescători de oi – prezentare fermă, verificare cunoştine creștere ovine, probe surpriză – ring prezentare ovine
Organizatori: ACO PĂSTORUL CRIȘANA Arad, ACOC MIORIȚA Chişineu Criș
Ora 16.00 – Prezentare rase de ovine expuse – prof. dr. ing. Ioan Pădeanu – studii comparative, avantajele oferite de fiecare rasă și varietate pentru crescători – ring de prezentare ovine
Ora 17.00 – Premierea câștigătorilor Concursului Tinerilor crescători de oi
Duminică, 16 septembrie:
Ora 11.00 – Parada taurinelor din rasa Bălțată românească declarate câștigătoare în urma bonitării, premierea crescătorilor
– Desemnarea câștigătoarei titlului de MISS Arad
Ora 14.00 – Premierea crescătorilor de ovine prezenți cu animale la târg
Ora 15.00 Extragere premii vizitatori târgul Agromalim.
Program de vizitare:
Joi, 13 septembrie, 11.00 – 18.00
Vineri, 14 septembrie, 10.00 – 18.00
Sâmbătă, 15 septembrie 10.00 – 18.00
Duminică, 16 septembrie, 10.00 – 16.00

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here