Speak i-a invitat la dans pe LLP & Ştefania şi lansează „Te fac un dans?”

„Te fac un dans?”. Aşa e refrenul celei mai fresh colaborări a momentului! Speak lansează un featuring cu LLP alături de un special guest pe măsură, Ştefania. Dacă ai senzaţia că vara aceasta nu ai petrecut suficient, e momentul să îţi iei pantofii de dans, vibe-ul energic şi să zici „Party Mood ON”! „Mă bucur foarte mult că am reuşit să lansăm această piesă! Tot procesul de creaţie a decurs foarte repede. Am primit instrumentalul de la LLP, mi-a plăcut foarte tare şi în două zile am terminat piesa. Clipul a ieşit cum ne-am dorit toţi şi sper să le placă şi oamenilor!”, a declarat Speak.
„Mă bucur mult că am avut ocazia să lucrez cu aceşti oameni minunaţi, talentaţi, iubitori de muzică şi dans. Mi-a surâs ideea încă de la început, chiar şi titlul cântecului. Cred că piesa li se potriveşte de minune. Sunt foarte mulţumit de ceea ce a ieşit, de această colaborare, de această piesă, realizată împreună cu Silviu Păduraru (Deepside Deejays), fără a cărui talent şi susţinere, această poveste numită <> nu s-ar fi întâmplat. Mi-ar plăcea mult ca mesajul şi vibe-ul pozitiv al piesei să fie bine primite de către ascultători”, mărturiseşte LLP.
Versurile piesei „Te fac un dans?” sunt compuse de Speak, iar muzica este creată de LLP şi Silviu Păduraru. În regia lui SAN, filmările videoclipul au durat aproape 24 de ore şi s-au desfăşurat la o piscină de lângă Bucureşti. Dansatori, fani, prieteni şi multa distracţie – aşa poate fi caracterizată atmosfera de pe platou. În plus, în videoclip, protagonista rolului feminin este Ştefania, una dintre cele mai sexy vloggeriţe şi artiste din ţară. „În timp ce Ştefan (Speak) scria versurile şi înregistra vocile, eu fredonam refrenul lui. La un moment dat i-a venit ideea de a înregistra şi eu câteva versuri caspecial guest, pentru că îmi plăcea foarte mult cum suna piesa. Mă bucur că am fost invitată şi că totul a decurs foarte natural”, a adăugat Ştefania.
Anul trecut, a fost anul colaborărilor pentru Speak. În luna martie, artistul a lansat piesa „Tu erai”, alături de Guz, iar în luna octombrie, alături de Ştefania, „Timpul”, clip care a adunat peste 3.000.000 de vizualizări pe YouTube. Cel mai recent single al artistului lansat în urmă cu trei luni, se numeşte „Pernele şi patul”, iar de-a lungul timpului a mai lansat piese precum „Ultimul drum”, „Răspunsul”, „Patul e gol”, „Ce ai cerut”, single-uri ce fac parte din albumul MOZAIC, dar şi „Profund”, „Din întâmplare”, single-uri ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.
Până în prezent, LLP a lansat piese precum „Fire” (ft. Mike Diamondz), „Booty Clap”(ft. Sonny Flame), „Persia”(ft. Serena), single-uri ce au adunat peste 25 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Speak i-a invitat la dans pe LLP & Ştefania şi lansează „Te fac un dans?”:

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here