Listele arădenilor, vii şi morţi, care au semnat pentru campania USR au fost trimise la Bucureşti

Telenovela politică legată de validarea celor peste 21.000 semnături adunate de USR Arad în campania „Fără penali” se apropie de un prim deznodământ. USR Arad a acuzat vineri dimineaţa Primăria şi pe Gheorghe Falcă personal de faptul că nu a finalizat la timp procesul de validare a semnăturilor, pentru a fi trimise la Bucureşti unde, tot vineri, urma să fie finalizată adunarea de semnături la nivel naţional. S-a spus chiar că Falcă ar fi sechestrat listele de semnături. USR a solicitat chiar demisia lui Gheorghe Falcă pentru că ar fi nesocotit dorinţa celor peste 21.000 de arădeni semnatari.
Gheorghe Falcă a ripostat rapid. Primarul a explicat că USR a depus în două tranşe dosarele cu semnături, una de 15.500 semnături şi alta de aproximativ 5.000 semnături. Primăria le-a comunicat celor de la USR că vineri vor primi dosarele autentificate, dar aceştia nu s-au prezentat să le ridice. Gheorghe Falcă a mai anunţat că, în urma verificărilor, s-a constatat, de către personalul abilitat din Primărie, că aproape 6.000 semnături ar fi nevalide. Primarul Aradului a declarat public că s-au găsit copii, nume de persoane decedate pe liste, nume care nu există, adrese inexistente, CNP-uri nereale şi nume de persoane care nu au putut fi identificate. „De exemplu, strada Rozelor. Dar noi nu avem în Arad nr. 219. S-a luat o stradă, s-au scris nume, dar nici legătura între nume nu există. Mai mult, nu există nici numărul 218, 219”, a arătat Gheorghe Falcă. El a arătat că sunt liste întregi cu acelaşi scris, dar persoanele nu există. Edilul a venit cu exemple de morţi care au semnat în campania #fărăpenali. „Vă dau două date: persoană decedată în 16.08.2016, persoană decedată în 23.08.2017”, a declarat Gheorghe Falcă.
Astăzi, USR a primit cele 32 de dosare cu cele peste 21.000 semnături, pe care le-a trimis la Bucureşti. Unica soluție identificată de USR a fost cea prevăzută de legea 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni. Așadar, dosarele ridicate astăzi vor avea un nou termen de 7 zile pentru a fi depuse la Parlamentul României, consideră USR Arad.
Scandalul politic este însă departe de a fi stins. Gheorghe Falcă a anunţat că vor fi sesizate organele abilitate, adică Poliţia şi Parchetul competent, pentru a cerceta cazul semnăturilor invalidate. De la problemele de la Arad s-a ajuns la un adevărat scandal naţional, care ameninţă să torpileze fragilul armistiţiu şi pact de neagresiune politică stabilit tacit între conducerile naţionale ale USR şi PNL. Grupurile liberale pe conturile de socializare abundă deja în declaraţii belicoase la adresa celor de la USR, pe care îi asimilează cu PSD, în timp de liderul naţional al USR, Dan Barna, acuză atitudinea lui Gheorghe Falcă în acest scandal politic.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here