Aniversare la Arad: FotoClubPro Arad, zece ani

Zeci de artiști vizuali, pasionați ai fotografiei, arădeni iubitori ai frumosului au sărbătorit la Sala Clio, aniversarea de zece ani a FotoClubPro Arad.
În anul 2008, această asociație pornea timid, cu 11 membri, stabilindu-și ca obiectiv realizarea unei platforme de exprimare pentru fotografii profesioniști din Arad și impunerea județului ca un reper internațional în artele vizuale. Faptul că după zece ani obiectivul a fost realizat, îl demonstrează nu doar asistența numeroasă de la aniversare, ci și succesul extraordinar al Salonului Internațional de Fotografie, organizat deja pentru a șaptea oară de FotoClubPro Arad. Printre artiștii din Arad și alte județe din România, printre câștigători au fost, printre alții, fotografi din Vietnam, Finlanda, Iran, Oman, Arabia Saudită, Germania. „Zece ani de viață pentru FotoClubPro Arad reprezintă o dovadă că pasiunea poate împinge lucrurile înainte. Suntem mai mult decât colegi, aici, în FotoClubPro, suntem un grup de prieteni care au preocupări comune și un stil de viață comun: fotografia. Atunci când am pornit la drum, ne-am stabilit un standar de calitate, să primim în club numai fotografi profesioniști sau interesați să se profesionalizeze. Am procedat astfel, pentru că am vrut să stabilim un standard, într-o lume în care totul se relativizează și am vrut să demonstrăm că poți ține la calitate și chiar este obligatoriu să ții. Pentru următorii zece ani ne dorim să ne intensificăm prezența internațională, să demonstrăm în cât mai multe competiții și expoziții externe valoarea fotografiei arădene”, a declarat președintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici