[VIDEO] Polițiștii de frontieră arădeni au găsit douăzeci şi patru de cetățeni străini ascunși într-un TIR

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, au descoperit, ascunși în interiorul unui TIR, condus de un cetăţean turc, 23 cetățeni irakieni şi un cetăţean sirian, care încercau să iasă ilegal din ţară.
În această dimineață, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din România, un cetăţean turc în vârstă de 50 de ani, la volanul unui automarfar marca Mercedes, înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, utilaje industriale pentru o societate comercială din Belgia. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră arădeni, cu sprijinul celor de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au efectuat un control fizic al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii TIR-ului, printre utilajele industriale, douăzeci şi patru de persoane, dintre care zece bărbaţi, nouă femei şi cinci minori.
În urma verificărilor preliminare s-a stabilit că grupul era format din douăzeci şi trei de cetăţeni din Irak şi unul din Siria, solicitanţi de azil în România.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul TIR-ului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cei douzeci şi patru de cetăţeni străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here