Sărbătoare la Complexul Muzeal Arad: Gala aniversară la 125 de ani

Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, organizează Gala aniversară „Muzeul din Arad la 125 de ani”. Evenimentul va avea loc în foaierul Palatului Cultural, joi, 20 decembrie, între orele 17.00-21.00.
Gala muzeului arădean este un eveniment care marchează aniversarea a 125 de ani de activitate muzeală în Arad, prin deschiderea primului muzeu pentru public în anul 1893. Evenimentul aniversar este un prilej de a face remarcată contribuţia muzeului arădean, pe parcursul secolelor XIX-XXI, la prezervarea și valorificare patrimoniului cultural național mobil, la dezvoltarea interesului pentru cultură și istorie, la susţinerea unor evenimente culturale de marcă; valoarea muncii de echipă, desfășurată de-a lungul timpului de angajații instituției muzeale, atât în domeniile de specialitate și expertiză, dar și în cele administrativ-tehnice; subliniind prestigiul muzeului, care la ora actuală, prin patrimoniul său, este un actor consacrat pe scena culturală arădeană. „Proiecția în viitor a imaginii Complexului Muzeal Arad, este una plină de perspective și speranțe, legată de posibilitatea dezvoltării bazei sale materiale, a identificării și accesării celor mai eficiente căi de reabilitare și reorganizare a spațiilor muzeale deținute în administrare, respectiv în dezvoltarea unor strategii culturale care să”, a declarat dr. Constantin Ioan Inel, managerul Complexului Muzeal Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here