Florin Tripa îi recomandă lui Cionca să-și vadă de atribuții și să nu mai blocheze proiecte importate pentru Arad

Președintele Consiliului Județean Arad, Marinel Cionca, face eforturi pentru ca instituția pe care o conduce să intre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Mureșului, care este în curs de constituire și are ca obiectiv extinderea rețelei de gaz în zonă. Prin această manevră, Marinel Cionca încearcă să blocheze proiectul respectiv, din motive pur politicianiste. „Marinel Cionca face presiuni asupra primarilor de pe Valea Mureșului, pentru ca CJA să devină membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară care se va constitui pentru proiectul de extindere a gazului. Practic, Marinel Cionca și cei de la PNL Arad doresc să controleze acest proiect, pentru că nu le convine acest demers al nostru, care este văzut de liberali doar prin prisma efectelor electorale. Marinel Cionca încearcă să blocheze acest proiect, așa cum a blocat și extinderea rețelelor de apă și canalizare în județul Arad. Din cauza Consiliului Județean Arad și a Companiei de Apă, zeci de localități nu au nici la această oră apă sau canalizare, pentru că cele două instituții sunt incapabile să ducă la bun sfârșit un proiect european. În același timp, nici primăriile nu pot să facă vreo investiție în apă sau canalizare, fiind membre în ADI Apă Canal, astfel încât primarii nu pot decât să ridice din umeri când cetățenii îi arată cu degetul pentru că nu se rezolvă aceste probleme”, a declarat Florin Tripa, deputat PSD Arad. Parlamentarul social-democrat spune că, în loc să blocheze proiecte, conducerea CJA ar trebui să-și vadă de atribuții. „Nu dorim ca și proiectul de gaz să ajungă în aceeași situație ca și cel pentru apă și canalizare, ca și proiectele pe PNDL ale CJA, care sunt și ele blocate, ca și proiectele europene ale CJA, unde din cauza incompetenței liberalilor a trebuit să dăm milioane de euro înapoi. Domnul Marinel și compania să-și vadă de problemele de la CJA, să repare drumurile județene, să ducă la bun sfârșit proiectele pe care le au în derulare și să nu încerce să blocheze proiecte pe care noi le-am inițiat și care vor fi finalizate, chiar dacă nu le convine celor de la PNL”, a declarat deputatul PSD Arad Florin Tripa.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here