Halucinant: Arădenii ar putea rămâne cu supraimpozitele și după renovări

Consilierul local municipal independent Marin Lupaș observă cum creșterea mascată a impozitelor pe proprietate pentru peste o mie de arădeni, cel puțin până acum, merge mai departe, fiind propuse alte 276 de clădiri pentru care Consiliul Local, și nu primarul, să-și asume creșterea impozitului. „Îmi pare rău de acest `cadou` care vine chiar înaintea sărbătorilor pentru sute, chiar peste o mie de arădeni. M-am abținut din nou de la vot deoarece, este din ce în ce mai evident, primarul dorește să puncteze electoral exclusiv pe banii personali ai arădenilor și pe răspunderea juridică a consilierilor municipali. Pentru punerea în valoare a clădirilor de patrimoniu este nevoie de multă implicare din partea primăriei. Să dai amenzi e cel mai ușor, îngust și nedrept lucru”, a declarat Marin Lupaș.
Consilierul independent atrage atenția asupra faptului că arădenii vor rămâne cu aceste supraimpozite și după ce ar finaliza renovările pentru că regulile propuse de administrația locală nu sunt deloc clare. „Atrag atenția și asupra faptului că în proiectele de hotărâre nu sunt stipulate deloc mecanisme prin care impozitele să revină la valoarea de referință ulterior finalizării lucrărilor de renovare ori depunerii unor notificări care să conțină dovada începerii lucrărilor. Deci oamenii nu știu momentul când vor scăpa de ”pedeapsa” impozitului mărit: dacă depun la primărie acte doveditoare ale începerii lucrărilor – cei care fac acest lucru până la finalul lui 2018 scapă de mărire – ori de abia când finalizează lucrările și acestea se recepționează?”, spune Marin Lupaș.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici