Deputatul Todor arată că „Moș Falcă le va aduce arădenilor tarife mai mari la salubrizare“

Deputatul PSD Adrian Todor arată că primarul Gheorghe Falcă le mai face un „cadou“ arădenilor, în prag de sărbători. Pe ordinea de zi a unei ședințe de îndată, convocată de primarul Gheorghe Falcă pentru vineri dimineață, stă un proiect de hotărâre privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor să aprobe modificarea tarifelor de salubrizare practicate de către S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A. pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor municipale, tarife care vor crește începând de anul viitor. „Moș Falcă le aduce arădenilor tarife mai mari și la salubrizare, acum, în pragul Crăciunului, după ce tot anul am avut parte de majorări la tarifele din piețe, la transportul în comun, la taxe și impozite locale. Este încă o modalitate prin care Gheorghe Falcă vrea să le spună „Sărbători fericite!“ arădenilor, de care nu-l mai interesează având în vedere că-și pregătește plecarea la Bruxelles, unde speră să aibă un concediu liniștit, cu un salariu de 30.000 de euro pe lună. În prag de sărbători, Gheorghe Falcă îi pune pe consilieri în situația de a comite o ilegalitate, având în vedere prevederile din caietul de sarcini, unde scrie negru pe alb că timp de trei ani nu se vor majora tarifele”, a declarat Adrian Todor. Deputatul PSD explică cum vrea Gheorghe Falcă, cu ajutorul consilierilor locali să bage bani în buzunarul celor de la Retim. „Cu alte cuvinte, firma Retim a câștigat o licitație la un anumit preț, iar acum, cu mâna consilierilor municipali, Gheorghe Falcă dorește să le dea mai mulți bani timișorenilor, iar la final urmează să plătească arădenii. O fi această manevră parte din celebra Alianță a Vestului, în care arădenii plătesc și timișorenii fac profit ? Această majorare nu este corectă față de cetățenii din Arad, în primul rând, și nici față de firmele care au participat la licitație și au oferit un tarif corect, în timp ce firma Retim a venit cu un tarif mic, știind că ulterior va putea fi majorat prin înțelegeri dincolo de limita legii. Consilierii PSD nu pot vota o asemenea ilegalitate și nu pot decide ca arădenii să plătească mai mult, pentru ca o firmă de casă a PNL să prospere pe spatele arădenilor“, a declarat deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here