Dorel Căprar cere demisia Consiliului director al ADI Deșeuri, în frunte cu Falcă

Directorul executiv al ADI Deșeuri, Adrian Țolea, a transmis joi o adresă membrilor Asociației, în care arată gravele nereguli din cadrul Masterplanului de Deșeuri. Conform directorului ADI Deșeuri, operatorii de salubritate de pe mai multe zone din județ nu au licență de operare și nici autorizație de mediu, lipsesc investițiile asumate prin contracte, lipsesc autospecialele promise în oferte, iar Stația de sortare Arad e nefuncțională și nu e inclusă în Sitemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor așa cum a fost prevăzut în proiect. „Consiliul director al ADI Deșeuri, condus de cuplul Falcă – Bîlcea, ar fi trebuit să demisioneze pe loc, după informațiile deosebit de grave apărute în spațiul public, afirmații care aparțin chiar directorului ADI Deșeuri, Adrian Țolea. Practic, Țolea confirmă ceea ce parlamentarii PSD, consilierii locali și județeni ai PSD spun de o bună bucată de vreme și anume faptul că la Masterplanul de Deșeuri sunt o serie de nereguli grave, pe care reprezentanții PNL care conduc Aradul încearcă să le ascundă sub preș. Deși cei de la ADI SIGD Arad raportau ca pe vremea lui Ceaușescu, adică mințind, că proiectul este funcțional, iată că aflăm de la directorul executiv al Asociației că lucrurile nu stau deloc așa, că firmele care operează nu au licențe și autorizații de mediu, că ceea ce s-a ofertat și s-a stabilit prin contracte nu este respectat, iar firmele încasează bani de la populație, fără să ofere servicii de calitate”, a declarat Dorel Căprar. Deputatul social-democrat spune că proiectul nu este funcțional, iar Falcă și Cionca ar trebui să dea explicații deoarece au dezinformat. „Solicit încă o dată public primarului Gheorghe Falcă și președintelui CJA Marinel Cionca să inițieze o dezbatere publică pe tema deșeurilor, pentru ca arădenii să vadă care e situația reală a acestui proiect și care e pericolul ca Aradul să piardă acest proiect, care nu e nici pe departe funcțional. În cazul în care nu o vor face, ne vom asuma noi, parlamentarii PSD de Arad rolul de a iniţia dezbaterea publică, atât de necesară, pentru ca oamenii să afle adevărul. Falcă și Cionca trebuie să dea explicații arădenilor cu privire la neregulile constatate inclusiv de directorul ADI Deșeuri, să explice arădenilor de ce RETIM nu își respectă obligațiile contractuale, de ce nu sunt transportate deșeurile reciclabile la Complexul Mocrea – Ineu, așa cum se specifică în contractul cu RETIM, de ce procentul de reciclare e de doar 1 la sută sau unde sunt investițiile asumate de firme prin contracte”, a declarat Dorel Căprar. Deputatul arădean cere inclusiv implicarea Gărzii de mediu în acest caz. „De asemenea, solicit public Gărzii de Mediu să se sesizeze în urma acestor dezvăluiri ale directorului Adrian Țolea și să ia măsuri pentru ca legea să fie respectată. Nu e posibil ca operatorii de salubritate să nu aibă licențe sau autorizații de mediu, așa cum nu e posibil ca aceeași operatori să lase gunoiul în fața caselor, în zeci de comune și orașe, săptămâni întregi, pentru că au probabil garanții din partea mai marilor PNL Arad că indiferent cât de prost vor acționa, nu vor pierde contractele de salubritate. E timpul, așa cum am mai spus, ca acest proiect să fie implementat în interesul cetățenilor, și nu în interesul firmelor de casă, cum s-a întâmplat în 2018“, a declarat deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here