Deputatul Dorel Căprar dă o veste bună: Banii pentru pasajul de pe centura Aradului din zona Micălaca sunt asigurați prin bugetul pe 2019

Deputatul Dorel Căprar arată că proiectul de buget pe anul 2019 a fost aprobat vineri de Guvernul României și urmează să fie dezbătut în parlament în cursul săptămânii viitoare, votul final fiind programat pentru vineri, 15 februarie. Județul Arad beneficiază de mai multe investiții cu fonduri de la bugetul de stat la capitolul infrastructură rutieră, printre acestea numărându-se și construcția celui de-al doilea pasaj de pe centura Aradului.„Prin proiectul de buget aprobat vineri, Guvernul PSD-ALDE demonstrează încă o dată că este preocupat de problemele comunităților locale, care primesc cei mai mulți bani de la Revoluție și până în prezent. Acest lucru se va întâmpla și la nivelul județului Arad, unde primăriile vor beneficia de fonduri suplimentare pentru investiții, și nu doar prin alocări la bugetul local, ci și prin PNDL, program care finanțează și în 2019 zeci de proiecte la nivelul județului, de la școli și grădinițe, la reabilitarea de străzi sau introducerea rețelelor de apă și canalizare. În urma alegerilor din decembrie 2016, parlamentarii PSD Arad și-au fixat ca principal obiectiv realizarea celor două pasaje de pe centura municipiului. Anul trecut, a fost dat în folosință pasajul de la CET, iar în acest an s-au alocat fondurile necesare, prin bugetul de stat, pentru finalizarea celui de-al doilea pasaj, din zona Micălaca. Pentru acest pasaj, anul trecut s-a finalizat licitația, s-a semnat contractul și în acest moment se lucrează la relocarea utilităților din zonă. În primăvară, așteptăm începerea lucrărilor la pasaj și sperăm ca ritmul să fie mult mai bun decât la cel de la CET”, a declarat Dorel Căprar. Deputatul arădean spune că au fost alocate fonduri și pentru infrastructură. „Tot la capitolul infrastructură rutieră, prin buget s-au alocat fonduri pentru drumul expres Arad-Oradea, care este una dintre prioritățile guvernului în acest domeniu. Deocamdată, proiectul se află la stadiul de realizare a documentațiilor, dar este încă un pas important spre realizarea unui drum cu patru benzi, care să lege cele două municipii. De asemenea, s-a primit finanțare pentru DN76, Ionești – Vârfurile – Ștei, obiectiv care a fost licitat anul trecut, s-a încheiat contractul cu firma câștigătoare și urmează să înceapă lucrările în această primăvară. Sunt doar câteva dintre proiectele finanțate de Guvernul României, care arată încă o dată că minciunile promovate zi de zi de propaganda portocalie au picioare scurte, iar parlamentarii PSD luptă pentru Arad, luptă să aducă fonduri în județul Arad și nu vând iluzii arădenilor, așa cum o fac liberalii lui Falcă de 15 ani încoace“, a declarat deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here