Un vietnamez care s-a dat ceh a fost prins de polițiștii de frontieră de la Nădlac

Foto: Arhiva

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetăţean din Vietnam care a prezentat la controlul de frontieră paşaportul altei persoane, emis de autorităţile din Cehia. În data de 10.02.2019, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un bărbat, pasager înr-un autocar marca Mercedes Benz înmatriculat în Romania. La controlul de frontieră bărbatul s-a legitimat cu un paşaport eliberat de autorităţile din Cehia. Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana din autocar nu este una şi aceeași cu cea din documentul prezentat la control, fapt pentru care aceasta a fost condusă la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul este cetăţean din Vietnam și are 36 ani.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei vietnamezului şi efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here