[VIDEO] Captură la Vama Nădlac: 34 de persoane s-au ascuns printre cutiile de vopsea dintr-un TIR

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit 34 de cetăţeni străini care încercau să iasă ilegal din ţară, ascunși în interiorul unui automarfar condus de un cetăţean turc.
În această dimineață, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II–Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean turc în vârstă de 62 de ani, la volanul unui automarfar, format din cap tractor Renault şi semiremorca Schmitz, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, cutii cu vopsea, cu destinaţia Germania. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un controlul amănunţit al TIR-ului. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii autovehiculului, 34 de persoane, dintre care douăzeci și unu de bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, zece femei, cu vârste cuprinse între 21 şi 34 de ani şi trei minori, cu vârste cuprinse între 5 luni şi 13 ani. În urma verificărilor preliminare s-a stabilit că grupul era format din cetățeni irakieni, sirieni, pakistanezi, respectiv din Bangladesh, Myanmar şi India, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici