Deputatul Adrian Todor demonstrează cu date concrete că „propaganda PNL a mințit din nou“

Deputatul PSD Adrian Todor demonstrează cu date concrete că se mai sparge un balon al propagandei anti-PSD, acela că în actuala guvernare nu se fac investiții. Din nou, cifre oficiale, dincolo de orice dubiu, vin să arate adevărul și să ilustreze sintetic realitatea că atunci când PSD guvernează, țara se dezvoltă, inclusiv urmare a investițiilor consistente. „Propaganda pedelisto-liberală dezinformează de ani de zile că, sub guvernările de stânga, România a avut parte doar de protecție socială și mai puțin de investiții. Lucrurile nu stau deloc așa, iar statisticile oficiale ne arată minciuna pe care cei de la PNL au încercat să o servească românilor drept adevăr absolut. În 2018, investițiile nete în economia românească au fost de aproximativ 18 miliarde de euro, adică 84 de miliarde de lei. Doar în ultimul trimestru al anului precedent s-au investit 30,3 miliarde de lei. Este o creștere de 0.8% față de anul 2017. Cele mai consistente au fost investițiile în utilaje, inclusiv mijloace de transport (+42,2%), fapt care denotă încredere și angajament pentru dezvoltare. Industria a fost de altfel motorul care a accelerat investițiile, ceea ce ne arată că avem parte de o creștere sănătoasă, fiind demontate din nou minciunile propagandei de dreapta. O treime din totalul investițiilor anului trecut a fost făcută în industrie, factor determinant de creștere economică consistentă reușită de guvernul PSD-ALDE, dar și premisă puternică a unei evoluții pozitive și a unor bune performanțe în viitor”, a declarat deputatul PSD Arad, Adrian Todor.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here