O nouă ofertă pentru arădeni: curs de contabil la Camera de Comerţ Arad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează cursuri acreditate, recunoscute de Autoritatea Națională de Calificări, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, certificatele obținute fiind recunoscute atât la nivel național, cât și în Uniunea Europeană. „În cadrul unei societăți comerciale este esențială existența unei contabilități performante, aceasta fiind una din cele mai importante ramuri a oricărei afaceri. Fără o situaţie contabilă bine revizuită, prelucrată şi actualizată, orice afacere este deficitară la capitolele dezvoltare şi profitabilitate”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.
Absolvirea unui astfel de curs oferă reale oportunităţi de angajare pentru toţi cei care-l studiază. Cursanții absolvenți pot opta fie pentru angajarea în marile companii, fie au posibilitatea de a lucra pe cont propriu. „Vă reamintim faptul că în conformitate cu art.34 din OG.129/2000 republicată, cheltuielile pentru formarea profesională a salariaților se deduc, după caz, din impozitul pe profit, sau din impozitul pe venit”, a declarat prof. Carmen Crișan, manager CFP din cadrul CCIA Arad.
În perioada aprilie – iunie 2019, CCIA Arad propune cursul de CONTABIL – COD COR 331 302. Condiții de înscriere: studii medii (absolvent de liceu). Lectorul cursului este prof. Gabriela Stoiadin, formator autorizat, profesor contabilitate, grad didactic 1, expert contabil, manager, formator proiecte cu finantare europeană.
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad oferă discounturi de 10% pentru membrii CCIA Arad şi 10% pentru două persoane înscrise simultan de la aceeași firmă. Înscrieri şi amănunte pot fi obţinute la telefon: 0730.188.299, email: carmen.crisan@ccia-arad.ro, persoană de contact: prof. Carmen Crișan – Manager CFP din cadrul CCIA Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here