Seredinschi face cuplu cu Diana Sar în cel mai nou videoclip al piesei „Iartă-mă să te iert”

Seredinschi face cuplu cu Diana Sar, actrița dintr-un serial renumit din România, în cel mai nou videoclip al piesei „Iartă-mă să te iert”, single ajuns deja pe radiourile din România. Videoclipul este un „du-te vino” ca într-un cuplu de îndrăgostiți, așa cum îl descrie Seredinschi: „M-am bucurat să aflu ca o să joc alături de Diana Sar. Clipul mi se pare foarte tare tocmai pentru că surprinde atât de bine ideea asta de tachinare, care duce, îin final, la iartă-mă să te iert”.
„Iartă-mă să te iert” a avut parte de o lansare inedită, într-un show între prieteni, cu zeci de fani și artiști. Piesa este o coproducție HaHaHa Production și Cat Music, iar muzica este semnată de Șerban Cazan, Adrian Emanuel Radu, Lucian Nagy și Andrei Maria (Smiley) și versurile sunt scrise de Șerban Cazan, Cristian Sanda, Vlad Cireșan și Andrei Maria (Smiley).
Seredinschi a început să cucerească inimile fanilor încă de la Vocea României prin vocea impecabilă și charisma. Drumul în muzică a început alături de Smiley și echipa de la HaHaHa Production, unde a și compus prima piesă, „Piesa mea de dor”, care s-a auzit pe radiourile din întreaga țară. Tot el a fost vocea care a deschis toate concertele lui Smiley în cadrul turneului național „Confesiune”. Seredinschi este un artist complex – compune muzică, face parte din distribuția musicalul-ului „Mamma Mia” și este jurat la emisiunea TV „Cântă acum cu mine”. Sere lucrează și visează la piesa care să ajungă în topurile naționale și internaționale. „Trăim într-o perioadă în care oamenilor le e greu să fie asumați, deși inevitabil greșesc. Piesa «Iartă-mă să te iert» a venit într-un moment în care am simțit că asumarea unei greșeli făcute duce mereu la iertare, iar iertarea reciprocă deschide porțile spre sentimente frumoase, și nu ostile. Sper ca cei care o vor asculta să înțeleagă că un «iartă-mă» spus la momentul potrivit poate salva ceva ce în primă instanță nu poate fi recuperat”, povestește artistul.
Seredinschi și Diana Sar în cel mai nou videoclip al piesei „Iartă-mă să te iert”:

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here