[VIDEO] Drumul expres Arad-Oradea va deveni realitate

După 11 ani, un vis se poate transforma în realitate: drumul expres Arad-Oradea. Primele demersuri au început în anul 2008, dar au fost oprite din lipsa finanțării. Astăzi, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ispravnic a anunțat că au fost depuse documentele pentru obținerea certificatului de urbanism la Consiliul Județean Arad și la Consiliul Județean Bihor. În acest moment există un studiu de fezabilitate care a obținut avizul Ministerului Transporturilor nr. 16/18 din 25.02.2008 și al Consiliului Interministerial nr. 7 din 04.03.2008, conform HG nr. 696/2.07.2008. După obținerea Acordului de Mediu se va trece la pregătirea documentației pentru achiziția publică pentru proiectare și execuție. Cristian Ispravnic, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara este optimist: dacă nu se tergiversesază la nivelul celor două consilii județene avizele, anul viitor poate începe deja proiectarea și în 2021, execuția. Valoarea estimată a investiţiei este de 1.356.000 mii euro.
Drumul expres Arad-Oradea va avea o lungime de 134,628 km. În județul Arad, va fi în regim de autostradă, cu câte două benzi de circulație pe sens și o bandă de urgență, iar în județul Bihor, va avea tot câte două benzi de circulație pe sens, însă fără banda de urgență. Vor fi construite 66 de pasaje, viaducte și poduri și 12 noduri rutiere. Viteza de deplasare pe drumul expres Arad-Oradea va fi de 120 km/oră.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + three =