Samuel Caba (ARCD): Cum trebuie să ne alegem viitorul primar?

La mai puțin de un an până la alegerile locale din vara lui 2020, se vorbește despre candidații care se vor înfrunta pentru fotoliul de primar al Aradului. Cele mai mari partide reprezentate în municipiul Arad, PNL și PSD, au anunțat deja cu cine vor ataca cursa pentru Primărie. Liberalii l-au nominalizat pe actualul vicepreședinte al Consiliului Județean, Sergiu Bîlcea iar social-democrații vor merge pe mâna senatorului Mihai Fifor, care a anunțat inclusiv la o televiziune centrală că vizează postul de primar al Aradului. Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, lansează o provocare arădenilor privind candidatul ideal pentru conducerea municipiului. „Aradul a fost depășit în ultimii ani de alte orașe. Fără a încerca acum o analiză critică la adresa modului cum a fost condusă în ultimii ani Primăria, cu bune și cu mai puțin bune, trebuie să ne gândim în primul rând la arădenii care merită întotdeauna tot ce este mai bun atunci când vorbim despre gospodărirea și dezvoltarea Aradului. Cum credeți că trebuie să fie viitorul primar? În opinia noastră, va merita să fie sprijinit acel candidat care se va dedica total arădenilor, care va propune concret măsurile de dezvoltare a orașului pe multiple planuri, economic, social, cultural și lista poate continua. Dacă avem nevoie de un primar propus de un mare partid sau de un candidat al sferei civile, sunt alte opțiuni care merită analizate în mod serios. Mai este timp pentru a contura un protret-robot al primarului ideal pentru Arad. Deci, dragi arădeni, cum doriți să fie acel candidat care va putea să obțină susținerea noastră pentru un Arad așa cum ni-l dorim cu toții? Aceasta este provocarea pe care, în numele ARCD, o lansez astăzi în mod public”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here