Omar Arnaout lansează „Ya Ruhi” (produced by Monoir)

După hituri internaționale precum „Yalla Habibti” și „Beautiful Life”, Omar Arnaout colaborează pentru prima oară cu producătorul și artistul Monoir și lansează „Ya Ruhi”, un single fresh, cu versuri în engleză și arabă, cu un sound dance cu elemente orientale. „Piesa a fost compusă sub îndrumarea directă a lui Cristian Tarcea (Monoir), producătorul din spatele unor hituri internaționale precum The Violin Song sau Lost în Istanbul.Colaborarea dintre noi a fost genială, am empatizat unul cu celălalt și am făcut schimb de experiență. Pare că drumul meu seamănă perfect cu al lui”, mărturisește Omar.

Filmat în mai multe locații de la malul mării, videoclipul regizat de Silviu Mîndroc redă mood-ul misterios ce completează single-ul „Ya Ruhi”. „Silviu a adus un aer fresh în industria videoclipurilor muzicale din România. În ziua în care am filmat videoclipul, l-am întâmpinat pe Cristian (Monoir) , care avea ziua onomastică. Problema a fost că până am ajuns la el cu tortul, acesta s-a turtit în mașină. A fost amuzant, am pus lumânări pe tort, iar Cristian a suflat în ele”, a adăugat artistul.
Omar Arnaout si-a descoperit pasiunea pentru muzica de la o varsta frageda si a studiat pianul si vioara la liceul Dinu Lipatti din Bucuresti. In 2013, a cucerit publicul si a castigat prima editie a concursului Next Star, apoi au urmat piese de succes precum „Yalla Habibti”, „Beautiful Life” si „I Love You”, care au adunat zeci de milioane de vizualizari pe YouTube. In octombrie 2018, artistul a lansat „Por tu amor”, o piesa cu versuri in limba araba si spaniola.
Omar Arnaout lansează „Ya Ruhi” (produced by Monoir)
[youtube=https://youtu.be/Gk5zkOE2lyk]

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here