ANDRA este regina YouTube-ului! Piesa „Camarero” cucereşte publicul la nivel internațional

Piesa Andrei, în colaborare cu Descemer Bueno, a urcat pe primele locuri în topul Trending din Spania, Italia, Germania, Franta, UK etc. CAMARERO ocupă primul loc în România.
Cum era aşteptat, Andra atinge performanţe mari cu noul single. În mai puţin de 2 zile, single-ul „Camarero” a ajuns în topurile online din mai multe ţări europene, şi nu numai. Şi acesta este doar începutul. Peste 2.500.000 de vizualizări în trei zile, 1 milion în primele 24 de ore şi primul loc pe YouTube România încă din prima zi de când a fost lansat (17 iunie 2019), single-ul „Camarero” a făcut primul pas pentru a deveni unul dintre hiturile verii. Energie şi chef de dans, piesa „Camarero” a fost inclusă în mii de playlisturi românești şi internaţionale de pe YouTube, iar fanii nu au întârziat să o numească hitul verii.
Colaborarea Andrei cu Descemer este una firească, venită după ce ei s-au întâlnit în 2017 și au petrecut împreună câteva zile într-un studio din București, compunând și experimentând pe diverse ritmuri. Andra a fost încântată de creativitatea și personalitatea compozitorului cubanez, iar Descemer a rămas impresionat de vocea Andrei și de compatibilitatea ei cu stilul care l-a consacrat, latino cu elemente de hip-hop. Atunci a luat naștere piesa „Camarero“, Andra influențând piesa de la primele versuri și acorduri, cubanezul ascultând cum sună piesa pe vocea ei. Videoclipul a fost filmat în mai multe locații exotice din America Latină, cu câteva cadre și playback-uri trase şi în România. Cât au filmat împreună, Andra și Descemer s-au distrat, au dansat și au stat de vorbă, aflând cât de multe au în comun.
În perioada următoare, Descemer Bueno va veni pentru câteva zile în România pentru a o însoţi pe Andra la acţiunile de promovare a piesei.
Prima colaborare dintre Andra si Descemer Bueno a fost pentru versiunea în limba română a hitului „Nos Fuimos Lejos”, alături de Enrique Iglesias, singura variantă a piesei cu un artist din Europa. Varianta în limba română a fost singura care aproape a egalat numărul de vizualizări pe YouTube ale piesei originale (52 milioane, respectiv 55 milioane). Colaborarea lui Enrique Iglesias, Descemer Bueno și Andra a avut 2 milioane de vizualizări în primele 36 de ore și a devenit în scurt timp numărul 1 pe toate canalele de difuzare.
ANDRA, „Camarero”: [youtube=https://youtu.be/EBCx4qfxfYU]

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here