Care este legătura dintre neuropatie și diabet?

Simțiți amorțeală și furnicături la nivelul mâinilor și al picioarelor? Aveți o sensibilitate crescută la atingere? În ultimul timp vă pierdeți des echilibrul și coordonarea motorie, iar tensiunea arterială crescută vă provoacă amețeli? Toate acestea sunt simptome ale neuropatiei.

Neuropatia este o afecțiune cauzată de deteriorarea nervilor periferici de la nivelul sistemului nervos, ce se poate declanșa în special la cei care suferă de diabet. Ce trebuie făcut în caz de neuropatie? Diabeticii trebuie, în primul rând, să aibă o dietă echilibrată. Apoi, aceștia trebuie să își monitorizeze zilnic, sau chiar de mai multe ori pe zi, glicemia și să ia legătura cu medicii lor imediat ce constată modificări ale stării de sănătate.

Care sunt manifestările în caz de neuropatie periferică?

Pentru a înțelege mai bine manifestările acestei tulburări și legătura acesteia cu diabetul, trebuie să avem o privire de ansamblu asupra sistemului nervos periferic și asupra senzorilor de pe întreaga suprafață a corpului.

Să ne imaginăm măduva spinării fiind ca un releu. Acest releu preia impulsurile nervoase de la nivelul senzorilor periferici de la suprafața pielii și informațiile senzoriale transmise de aceștia și le trimite către centrul de control, fiind aici vorba despre creier. Acești nervi periferici, care sunt preluați de măduva spinării, sunt influențați în modul de funcționare și de alte funcții ale organelor interne. Așadar, ne putem da seama că neuropatia este o afecțiune ce ține de domeniul neurologiei.

Pentru că sistemul nervos periferic este format dintr-o diversitate de tipuri de nervi, afectarea acestora conduce către simptome diferite. Iată cum sunt clasificați aceștia și ce manifestări implică:

  • nervi senzitivi (responsabili de stimulii externi: temperatură, vibrații, atingere, durere);
  • nervi motorii (responsabili de punerea în mișcare a mușchilor);
  • nervi autonomi (responsabili de controlul tensiunii arteriale, ritmului cardiac, vezicii urinare și al digestiei).

În cazul în care primele două grupe de nervi sunt afectate, simptomele resimțite de către pacienți sunt:

  • sensibilitate crescută la atingere;
  • senzații de amorțeală și furnicături la nivelul membrelor;
  • slăbiciune la nivel muscular sau, în cazuri grave, paralizie;
  • pierderea echilibrului și a coordonării.

În cazul nervilor autonomi, simptomele pot include, pe lângă cele menționate mai sus, și:

  • probleme de natură ginecologică;
  • probleme digestive sau intestinale;
  • sensibilitate foarte mare la căldură, în sensul intoleranței acesteia, și modificări ale cantității de transpirație.

Care este legătura dintre neuropatie și diabet?

Neuropatia diabetică este o complicație foarte gravă. Pentru că diabetul poate afecta un singur nerv sau o rețea extinsă de nervi, putem numi această disfuncționalitate ca polineuropatie axonală.

Specialiștii afirmă că peste 30% din neuropatii sunt cauzate de diabet, astfel că peste 50% dintre cei diagnosticați cu această boală vor suferi, la un moment dat, de neuropatie. Nivelul crescut al glicemiei din sânge distruge terminațiile nervoase, leziunile nervilor putând fi atât reversibile, cât și ireversibile. Astfel, cu cât timpul de când diabetul este instalat este mai mare, iar nivelul glicemiei este mai crescut, cu atât riscul leziunilor de la nivelul nervilor este mai ridicat. Este important ca diabeticii să își monitorizeze în permanență nivelul glicemiei pentru a preveni apariția unor complicații atât de grave cum este neuropatia diabetică.

Cum este tratată neuropatia în cadrul spitalului privat de recuperare Polaris Medical?

În cadrul spitalului Polaris Medical, tratamentele de recuperare medicală neurologică sunt oferite pacienților printr-o abordare holistică, în care fiecare medic specialist își aduce aportul în procesul de reabilitare a pacienților. Tratamentul pentru neuropatia senzitivă periferică în cazul diabeticilor se realizează prin folosirea insulinei, conform indicațiilor medicului specialist, dar și prin ajutorul injecțiilor pentru durere cu corticosteroizi.

Pacienții care suferă de boli neurologice vor fi tratați în Secția de Recuperare Neurologică a spitalului Polaris Medical și vor beneficia de toate serviciile pe care acesta le pune la dispoziție. Pe lângă cele peste 180 de paturi pentru spitalizare, spitalul dispune de spații destinate relaxării, existente în cadrul fiecărui etaj, având la dispoziție chiar și un restaurant, o cafeterie și spații de socializare.

De departe unul dintre cele mai importante aspecte referitoare la spital vizează amplasarea acestuia într-un cadru natural unic, de 58.000 de metri pătrați, care le permite pacienților să se plimbe și să se relaxeze în aer liber. De asemenea, acest spital are în componența sa și o bază de tratament modernă pentru recuperarea medicală prin exerciții fizice.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here