Francisca lansează single-ul „Dime”, feat. LiToo

La începutul lunii august și în plină vară, Francisca lansează o piesă latino, potrivită pentru sezonul petrecerilor la piscină și nu numai. Francisca cântă pentru prima dată în limba spaniolă și asigură ritmurile caliente alături de artistul sud-american LiToo. „Muzica latino nu va muri niciodată, iar noi, cum suntem latini, reacționăm imediat pe aceste ritmuri. Alegerea de a cânta acest gen muzical probabil că ar fi trebuit să o fac mai devreme, pentru că asta mi-am dorit dintotdeauna. Piesa *Dime*, această poveste latino-flirty, vorbește despre acea tatonare de la începutul oricărei povești de dragoste, în care cei doi se „joacă” cu emoțiile”, a declarat Francisca.
Colaborarea Franciscai cu LiToo a început în studio-urile HaHaHa Production, unde piesa a fost compusă de către LiToo, Șerban Cazan și Florin Boka. „Mă bucur că în acest proiect, care reprezintă un nou început, mi s-a alăturat Carlos (LiToo), care este vorbitor nativ al limbii spaniole și care mai presus de toate este foarte talentat!”, adaugă artista.
Videoclipul regizat de Octavian Iacob și produs de Vlad C. Ionescu, a fost filmat cu sprijinul echipei Verattiva, într-o locație genială, „Casa Radu” în Snagov cu o gașcă de oameni puși pe distracție. Francisca a pășit cu dreptul în muzica românească, odată cu participarea la X Factor România, unde a demonstrat calitățile vocale excepționale pe tot parcursul concursului. Ulterior ne-a surprins cu multe piese și colaborări, prima dintre ele fiind cu Uddi, urmând single-uri de succes, ce au generat milioane de vizualizări pe YouTube.
Francisca lansează single-ul „Dime”, feat. LiToo:

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × 2 =